Lunetiștii…

Lunetistul, cea mai devastatoare armă din întregul arsenal american…

Când cei peste 1.000 de puşcaşi marini au ajuns în Afganistan în 2010, nu se puteau depărta mai mult de 45 de metri de bază fără a fi atacaţi din toate părţile. Lucrurile s-au schimbat repede după ce batalionul a debarcat câteva echipe de lunetişti.

Echipele de lunetiști formate din doi oameni au avut un efect devastator, nu doar asupra celor 185 de oameni pe care i-au ucis în decurs de şapte luni, dar şi asupra restului inamicilor.

„Lunetiştii s-au dezvoltat în tăcere într-una dintre cele mai eficiente arme în războaiele din Irak şi Afganistan. Perfecţionarea tehnologiei şi a antrenamentelor i-au făcut mai mortali decât în oricare altă generaţie. Acurateţea loviturii minimizează victimele colaterale şi sunt adeseori mai eficienţi decât dronele la colectarea informaţiilor secrete“, spune Jim Michaels, de la USA Today.

Numai în ultimii nouă ani, numărul studenţilor de la Ft. Benning Sniper School a crescut de la 163 la 570 de soldaţi. Lunetiştii din armata de astăzi sunt echipaţi cu dispozitive manevrate manual care redau diferite condiţii atmosferice ce afectează raza de acţiune a glontelui. Alături de radarele de precizie şi designul avansat al armei, lunetiştii au devenit devastatori.

Un lunetist bun poate lovi o ţintă umană de la o distanţă mai mare de 1,6 kilometri sau 0,8 kilometri pe timp de noapte. Michaels menţionează în analiza sa că la negocierile din 2004 cu insurgenţii prima lor revendicare a fost retragerea echipelor de lunetişti.

„Nu erau îngrijoraţi de tancuri sau de batalioanele care erau acolo. Vroiau doar retragerea lunetiştilor“, spune colonelul Tim Armstrong.

Lunetiștii sunt maeștri ai „artei” de a ucide pe cineva de la distanta, înainte ca inamicul să prindă de veste că a fost luat în mira lunetei. Armele cu lunetă actuale, extrem de perfecționate fata de vremea când Vasili Zaitsev și maiorul Erwin Konig se vânau unul pe celalalt printre ruinele de la Stalingrad, permit efectuarea unei lovituri ucigătoare de la circa 2 kilometri distantă. Însă pentru a confirma vorba care circula printre lunetiști: „One shot, one kill” – un foc, un mort, este necesara o adevărată știință.

Matt Hughes trage spre soare…

Lunetistul galez din cadrul infanteriei marine britanice, Matt Hughes, participant la invazia Irakului în 2003, a primit ordin să lichideze doi irakieni care, bine plasați într-o poziție de tragere, țineau pe loc trupele aliate care avansau pe o sosea. Hughes a descoperit că vântul era foarte puternic și lovitura lui ar fi putut nimeri aiurea. S-a apucat să-și estimeze unghiul din care ar trebui să tragă pentru a-și nimeri țintele, aflate la 804 metri distantă.

Hughes s-a bazat pe temperatura mediului pentru a-și recalcula tragerea și a ajuns sa țintească la 17,07 metri spre stânga și 11,58 metri în sus. După toate aparentele, Matt Hughes țintea după ciori, el însă estimase abaterile calculând cam unde va lovi glonțul. Traiectoria acestuia era una aproape balistica. Hughes a tras o singura data, iar glonțul sau s-a oprit în pieptul unuia dintre cei doi irakieni de pe poziția fortificata. Celalalt a luat-o imediat la sănătoasa când și-a dat seama ca fusese „lucrătura” unui sniper.

Steve Reichert trage prin zid

Asigurând acoperirea unui pluton al infanteriei marine americane atacat de insurgenții irakieni, lunetistul Steve Reichert (culcat pe o cisterna) a remarcat trei irakieni pregătindu-se să intre într-o clădire din apropiere, cărând cu ei o mitraliera de mare calibru. Nedorind ca insurgenții să aibă șansa de începe să tragă cu mitraliera în camarazii sai, Reichert le-a luat „urma” în spatele unui zid de cărămidă. Deși nu-i mai vedea, lunetistul a estimat cam pe unde se aflau irakienii și a deschis focul cu Barrett-ul din dotare, cam de la 1,6 kilometri distanta.

Gloanțele de calibru mare trase de Barrett pot distruge un bloc motor, pot pătrunde printr-un blindaj ușor și nu au nicio problema sa spulbere cărămizile. S-a constatat ca unul singur dintre gloanțele lui Reichert i-a secerat pe cei trei irakieni în spatele zidului. O șansă dintr-un milion? Poate, însă Reichart nu a tras la întâmplare.

Împușcat prin propria sa luneta

Carlos Hathcock, lunetist al pușcașilor marini ai SUA, a fost unul dintre așii din aceasta branșă, acționând în Vietnam cu atâta eficienta încât guvernul de la Hanoi a oferit 30 000 de dolari pe capul sau, oricui îl lichida. Prin anii ’70, suma era enorma. O avere.

Atras de aceasta recompensa, un lunetist vietnamez s-a apucat sa-l caute prin zona de operațiuni, neștiind ca era ca și cum ar fi intrat în zona de vânătoare a unui leu hămesit. Hathcock a ieșit din baza sa și a intrat în acțiune după ce câțiva dintre camarazii sai au murit împuscați direct intre ochi. Semnătura unui lunetist care-i spunea „hello!” Hathcock s-a pus la panda pe teren pana când a văzut o sclipire luminoasa undeva, intre niște tufe, reflecția desprinsă de pe o lentila.

Experimentatul lunetist american și-a încadrat ținta, a calculat unghiul cel mai bun și s-a ambiționat să-și execute adversarul într-un mod aparte: i-a trimis un glonț direct prin luneta armei. One shot, one kill.

I-a împușcat arma…

Lunetistul SWAT, Mike Plumb, din cadrul politiei din Los Angeles, a intervenit cum știa el mai bine salvând viata unui presupus sinucigaș, Douglas Conley. Acesta stătea pe o pajiște din fata unei case agitând un pistol de calibrul .38, promițând că-și va zbura creierii dacă polițiștii mai fac un pas spre el.

Aflat în dispozitiv, Mike Plumb nu l-a luat pe acesta în cătarea armei, ci… chiar pistolul. Poziționat la circa 60 de metri distanta de Conley, Plumb ii supraveghea arma, care aproape că i se pierdea în pumn. Lunetistul a tras la momentul considerat de el cel mai potrivit și pistolul lui Conley s-a făcut bucăți…

Viitorul…

Rachetele și diverse proiectile cu ghidare infraroșu, laser sau GPS  au fost foarte eficace în războiul modern. Alte rachete urmăresc radiațiile electromagnetice emise de țintă și detonează conform progamării.  Si totuși tehnologia nu era pregătită să ofere un glonț inteligent. Până acum…

Sandia, organizația guvernamentala americana care dezvolta tehnologii pentru a îmbunătăți securitatea națională, a dezvoltat un glonț inteligent, programabil cu auto-direcție, care poate lovi o țintă de 2 centimetrii diametru de la o distanță de doi kilometri. Acest glonț are aripioare similare cu cele găsite pe rachete, aripioare care ajuta la corectarea abaterilor traiectoriei . Precizia vine din algoritmul sau avansat. Experții afirma că pot face 30 de corecții pe secundă, astfel încât acestea nu trebuie să fie foarte precise de fiecare dată. Prototipul testat este de 10 cm în lungime și are un senzor optic în nas care detectează fasciculul laser poziționat pe țintă. Viitorul poate aduce și o muniție inteligentă care va putea fi folosită pe baza marker-ului genetic al țintei. Combinată cu armele cele mai avansate, aceasta muniție va ridica randamentul și precizia lunetiștilor la cote incredibile!

 Culese de Ionuț Păun