istorie

Cele mai vechi urme de paşi lăsate de om, se află într-o peşteră din România!


pasi

 

Urmele de paşi lăsate de oamenii preistorici în peştera Ciur-Izbuc din Munţii Apuseni sunt cele mai vechi de acest fel din Europa şi poate chiar din lume, spun cercetătorii.

Urmele au fost descoperite în 1965 şi iniţial fuseseră atribuite unei familii (bărbat, femeie şi copil) care ar fi trăit aici în urmă cu 10.000-15.000 de ani. Date recente sugerează însă că ele sunt mult mai vechi. Două oase de urs de peşteră găsite chiar sub aceste urme au fost datate cu carbon radioactiv şi datează de acum 36.5000 de ani, declară antropologul David Webb, de la Universitatea Kutztown din Pennsylvania.

Pentru că exploratorii şi turiştii au distrus o mare parte din cele 400 de urme, în prezent mai există doar 51, care indică prezenţa a 6 sau 7 oameni, printre care şi un copil.

Ei au intrat în peşteră după ce o inundaţie a depus pe podeaua ei un nisip mâlos, în care paşii au fost păstraţi.

Alte urme de acest fel găsite în Euopa au o vechime de doar 33.000 de ani.

cave-620x406

Un studiu anunţat în anul 2011, potrivit căruia urme de paşi vechi de 120.000 de ani au fost găsite în zona Engare Sero din Tanzania, nu a fost încă publicat, probabil din cauza datării greşite, crede Webb.

Studiul care anunţă importanta descoperire a fost publicat pe 7 iulie în American Journal of Physical Anthropology. La proiect au luat parte şi cercetătorii români Marius Robu, Oana Moldovan, Silviu Constantin, Bogdan Tomuș şi Ionel Neag.

 

sursa: Descoperă.ro

Categorii: Actualitate, inedit, istorie, Stiinta & Tehnica | Lasă un comentariu

Capitulare în 30 de minute sau NICIODATĂ!


In  3 august 1968, reprezentații statelor din Tratatul de la Varșovia, mai puțin România, s-au întâlnit la Bratislava; Uniunea Sovietica și-a declarat intenția de a împiedica, fie și prin forță, apariția unui sistem multipartinic în orice tara din blocul comunist. Cehii nu păreau însă dispuși să renunțe la proiectele lor, asa că, în noaptea de 20 spre 21 august, forte militare din cadrul Tratatului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia. 7000 de tancuri rusești au pătruns în aceasta tară și un total de 500.000 de soldați, majoritatea sovietici. In urma confruntărilor, 72 de cehi au fost uciși iar Dubcek, arestat și dus la Moscova.

In locul lui a venit un adept al liniei dure, Gustav Husak, care a anulat reformele adoptate până atunci. Primăvara de la Praga era înăbușită… In Occident, brutala acțiune sovietica a fost criticata vehement. O reacție neașteptat de virulentă a venit din partea României comuniste.

Discursul ținut chiar în ziua invaziei de către Nicolae Ceaușescu a fost surprinzător, prin violenta cu care erau criticate metodele „staliniste” ale sovieticilor; Ceaușescu a aparat dreptul popoarelor la autodeterminare, deși nu fusese niciodată perceput, în blocul comunist, ca un adept al „socialismului cu fată umană”

România a reușit pentru prima oară în istoria ei și-și spună cuvântul și să intervină în treburile mondiale atunci când a refuzat să se supună dictatului sovietic de a rupe relațiile diplomatice cu Israelul în urma războiului de 6 zile israelo-egiptean, din 5-10 iunie 1967. In ședința din 9 iunie convocată la Moscova și la care au participat conductorii partidelor comuniste și muncitorești din Bulgaria, Cehoslovacia, RD Germanã, Iugoslavia, Polonia, România și URSS pentru a discuta și situația din Orientul Apropiat, România a fost singura țară care a refuzat să rupă relațiile cu Israelul. Si totuși, această luare de poziție împotriva invaziei  Cehoslovaciei se pare ca a determinat o ruptura ireparabila intre Brejnev și Ceaușescu.

Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România“. Documentul arată că, dincolo de informaţiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României şi dirijaseră spre ambasadele româneşti din ţările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.

Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii ale planului de invadare a României. Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineaţa. Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conţinut: „Am analizat informaţiile de ultimă oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc în cel mai scurt timp o acţiune militară împotriva României“. Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari. susținuți de tancuri și aviație.

În vara anului 1968, reţeaua sovietică din România a fost pusă la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Şerb drept agent GRU (serviciul de informaţii militar sovietic). Generalul Şerb, comandant al Armatei a 2-a Bucureşti, a fost surprins de contrainformaţiile militare române în timp ce le oferea agenţilor sovietici planurile de dislocare a forţelor militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata Română. Tot în 1968 „au căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii Floca Arhip şi Vasile Petruţ.

Orgoliul Sovieticilor a fost grav lezat de poziția intransigenta a României. Curajul de a-i înfrunta pe sovietici, fata de care marea masa a românilor manifesta o ostilitate pronunțată, a dus la reacții extraordinare: multi intelectuali de dreapta, critici fervenți ai comunismului, s-au înscris atunci în PCR. Mii de oameni au cerut sa fie primiți în proaspăt formatele Gărzi Patriotice, pentru a lupta cu arma în mâna împotriva unei eventuale invazii sovietice. Invazie care, erau ei convinși, nu va întârzia să se producă, cu atât mai mult cu cât la granița de nord-est a României fuseseră masate importante forte militare sovietice.

Din noianul de știri, declarații și comentarii, multe insistau asupra avertismentului lansat de președintele SUA, Lyndon Johnson, care somase Moscova „să nu dezlege căinii războiului”. Numeroși comentatori și analiști opinează că statul vizat era România, iar filele din buletinele respective se refereau la acest subiect. Se avansau diverse ipoteze plauzibile. De pilda, „Le Monde” (la 31 august) a publicat editorialul „Vulturul și pasarelele”, în care se spune „acum, când și-au instaurat legea lor la Praga, sovieticii vor ei să reglementeze socotelile cu România?” Dincolo de supozițiile de atunci, peste timp, mai precis după anul 2000, au circulat știri ca spionajul britanic a deținut probe concrete în acest sens și a alertat Bucureștiul.

Ceaușescu a răspuns că ” Niciodată nu vor reușii să intre cu armata în România”

Si totuși a existat operaţiunea „Dnester“

Din noianul de stiri, declaratii si comentarii, multe insista asupra avertismentului lansat de presedintele SUA, Lyndon Johnson, care somase Moscova „sa nu dezlege cainii razboiului”. Numerosi comentatori si analisti opineaza ca statul vizat era Romania, iar filele din buletinele respective se refera la acest subiect. Se avansau diverse ipoteze plauzibile. De pilda, „Le Monde” (la 31 august) a publicat editorialul „Vulturul si pasarelele”, in care se spune „acum, cand si-au instaurat legea lor la Praga, sovieticii vor ei sa reglementeze socotelile cu Romania?” Dincolo de supozitiile de atunci, peste timp, mai precis dupa anul 2000, au circulat stiri ca spionajul britanic a detinut probe concrete in acest sens si a alertat Bucurestiul. Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/cehoslovacia-invazia-1968-iii-1_50abd4017c42d5a66380cd96/index.html
Din noianul de stiri, declaratii si comentarii, multe insista asupra avertismentului lansat de presedintele SUA, Lyndon Johnson, care somase Moscova „sa nu dezlege cainii razboiului”. Numerosi comentatori si analisti opineaza ca statul vizat era Romania, iar filele din buletinele respective se refera la acest subiect. Se avansau diverse ipoteze plauzibile. De pilda, „Le Monde” (la 31 august) a publicat editorialul „Vulturul si pasarelele”, in care se spune „acum, cand si-au instaurat legea lor la Praga, sovieticii vor ei sa reglementeze socotelile cu Romania?” Dincolo de supozitiile de atunci, peste timp, mai precis dupa anul 2000, au circulat stiri ca spionajul britanic a detinut probe concrete in acest sens si a alertat Bucurestiul. Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/cehoslovacia-invazia-1968-iii-1_50abd4017c42d5a66380cd96/index.html
Din noianul de stiri, declaratii si comentarii, multe insista asupra avertismentului lansat de presedintele SUA, Lyndon Johnson, care somase Moscova „sa nu dezlege cainii razboiului”. Numerosi comentatori si analisti opineaza ca statul vizat era Romania, iar filele din buletinele respective se refera la acest subiect. Se avansau diverse ipoteze plauzibile. De pilda, „Le Monde” (la 31 august) a publicat editorialul „Vulturul si pasarelele”, in care se spune „acum, cand si-au instaurat legea lor la Praga, sovieticii vor ei sa reglementeze socotelile cu Romania?” Dincolo de supozitiile de atunci, peste timp, mai precis dupa anul 2000, au circulat stiri ca spionajul britanic a detinut probe concrete in acest sens si a alertat Bucurestiul. Totul e posibil daca amintim ca, in primele zile din septembrie ’68, la Bucuresti a venit ministrul englez de Externe, Michael Stewart, care a discutat patru ore cu Ceausescu. Cat priveste informativele, trebuie spus ca ele contin acum si marile analize din prestigioase reviste occidentale – Stern, Spiegel, L’Express, Paris Match etc. – care au dedicat numere speciale invaziei. Ziaristii de la acestea venisera si la Bucuresti, o adevarata vedeta politica a acelei perioade, cu receptare internationala.Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/cehoslovacia-invazia-1968-iii-1_50abd4017c42d5a66380cd96/index.htmIn decursul anilor scurși de atunci, s-a auzit adesea vehiculata ideea ca sovieticii ar fi încercat de fapt sa invadeze și România, dar ca ar fi fost opriți cu ajutorul unor arme cu laser sau cu energie înaltă! Existau oameni capabili sa jure ca ar fi văzut tancuri sovietice încercând sa forțeze granița de la Prut, topite, pur și simplu, în câteva minute. Se spunea ca arma mortala constituia un secret românesc și ca însuși Henry Coandă sau, după unele surse, Gogu Constantinescu ar fi inventat-o.

 În 1953 fizicianul american Charles Townes şi, independent, Nikolai Basov şi Aleksander Prohorov din Uniunea Sovietică au reuşit să producă primul maser, un dispozitiv asemănător cu laserul, dar care emite microunde în loc de radiaţie    laser, rezultat pentru care cei trei au fost răsplătiţi cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1964. Primul laser funcţional a fost construit de Theodore Maiman în 1960 şi avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin pompat cu pulsuri de flash.
Primul laser cu gaz a fost construit de fizicianul iranian Ali Javan în 1960 folosind un amestec de heliu şi neon, care producea un fascicul cu lungimea de undă de 1,15 μm (infraroşul apropiat), spre deosebire de laser-ii actuali cu He-Ne     care emit în general în domeniul vizibil, la 633 nm.

Cercetările desfăşurate de Ion I. Agârbiceanu în fizică şi spectroscopie au cunoscut o amplificare substanţială din 1956, prin înfiinţarea Institutului de Fizică din Bucureşti şi a laboratorului de metode optice și fizică nucleară. În 1963, a fost construit în acest laborator, sub îndrumarea lui Ion I. Agârbiceanu, primul laser românesc cu gaz, după o concepţie originală, brevetată. Pentru meritele sale ştiinţifice a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1963, a lucrat în Grupul European de Spectroscopie Atomică, a fost reprezentantul României la Uniunea Internaţionala de Fizică Pură şi Aplicată. Principial, un oscilator laser este format din trei elemente principale: mediul activ în care se produce inversia de populaţi, un mecanism de excitare şi un rezonator optic care suportă frecvenţa de oscilaţie furnizând reacţia pozitivă pentru amplificarea radiaţiei emise spontan într-un mod particular al rezonatorului .

Laserul a devenit un instrument puternic şi extrem de important în toate domeniile: ştiinţă, medicină, stomatologie, comunicaţii, armată, artă etc.

De la fantezia lui Jules Verne din „20 000 leghe sub mari” – submarinul Nautilus – pana la lansarea la apa a primului submarin nuclear, cu același nume, al Marinei militare americane au trecut peste o suta de ani. In timpurile actuale, tranziția de la fazerul din Star Trek – arma cu energie dirijata a căpitanului Jean Luc Picard de pe nava stelara Enterprise – la realitate s-a scurtat dramatic.

Astăzi, într-o forma sau alta, armele cu energie dirijata, chiar dacă sunt încă controversate, au devenit o realitate. Desigur, performantele pe care aceste arme le-au atins sunt ținute în secret, dar, din când în când, unele informații apar în mass-media.

Cred că nu există român cu vârsta în jur de 45 ani să nu fi auzit cum Armata Romană a oprit înaintarea trupelor Sovietice la graniță în 1968… După terminarea acestui episod, frânturi de informații din interiorul Serviciilor Secrete au spus ca Sovieticii au fost atât de impresionați de această armă românească, încât, au negociat achiziționarea tehnologiei. Au oferit se pare licența de fabricație a pistolului mitraliera Kalashnikov, a tancului T-55 și parțial licența pentru Mig 29 cât și includerea în programul spațial, fapt care a dus la plecarea primului cosmonaut român în spațiu.

Ceva tehnologie Laser a plecat din Institutul de Cercetări Nucleare de la Magurele… înființat în anul 1957, sub denumirea Institutul de Fizică Atomică (IFA). La Măgurele s-a inaugurat primul reactor nuclear VVRS, un reactor de fisiune, și primul ciclotron U120 din Europa de est, de fabricație sovietică, instalate în afara Uniunii Sovietice. Continuatorul său este IFIN – Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”

Pe baza tehnologiei Laser dezvoltate în România și cedate parțial sovieticilor au apărut diverse aplicații cu tenta S.F.

In acest sens, prezintă interes dezvăluirile apărute într-o emisiune TV din 10 februarie 1999, din rețeaua ABC, găzduită de moderatoarea Diane Sawyer, cu tema „Noi arme cu energie dirijata” în care s-a afirmat ca incendiul de la ambasada SUA de la Moscova din anii ’80 n-a fost un accident, ci opera KGB. Conform lui Victor Saimov, fost informatician-șef în KGB și ulterior refugiat în Occident, sovieticii au îndreptat atunci, asupra ambasadei americane, un fascicul de microunde de mare putere, pană când clădirea a luat foc. Acesta ar fi afirmat ca tehnologia provenea din România! Scopul diversiunii a fost plantarea aparaturii de ascultare în clădirea ambasadei americane. Iată un exemplu clar privind eficienta acestui tip de arma. O alta dezvăluire privește o arma individuala Laser … Comunicatul a fost făcut cu ocazia unei expoziții în centrul Sokolniki, unde au fost expuse diferite obiecte care au avut legătură cu proiectele cosmice ale Uniunii Sovietice.

Printre altele, a fost expus, pentru prima oară, un pistol cu Laser care intra în dotarea standard a cosmonauţilor ruşi, când ieşeau în spaţiu. Deşi a fost negată permanent de către oficialităţi existenţa armamentului la bordul navelor cosmice.

Minunat…

Laser sau arma cu energii înalte?

Apariții recente speculează că… Arma laser respectivă era mai mult un tun ionic. Un nume mai complet al său ar fi: „Instalație electronică de luptă cu fascicule de particule aer / apă încărcate electric pozitiv și negativ”.

Arma respectivă poate să ionizeze o porțiune destul de mare și constituie barajul de apărare împotriva inamicului. Dacă un corp intra în cadrul zonei puternic ionizate, acesta va recepta o energie sub formă de căldură, atât de intensă încât poate provoca instantaneu SUBLIMAREA acelui corp, indiferent de materialul din care este alcătuit.

IMS

Care este adevărul?

Pot să sper că Putin și Armata lui nu vor fi atât de curioși să-l afle…

Categorii: Actualitate, istorie, Stiinta & Tehnica | 2 comentarii

Bunicul și Nepotul …


 

m 461 f1

ARO IMS a fost primul vehicul de teren asamblat în România postbelică de către ARO Câmpulung.  A fost produs între 1957 și 1975.

 

bunicul si nepotul 1

 

IMS-57

Primul model a fost IMS-57; un număr total de 914 vehicule au fost fabricate între 1957 și 1959, majoritatea asamblate manual. Inspirat după vehiculul rusesc GAZ 69, avea următoarele caracteristici: caroserie cu două uși și prelată, motor de 3260 cc pe benzină, 50 CP (37 kW) la 2.800 rpm, viteză maximă 80 km/h și un consum de carburant de 24 l/100 km. Șasiul în stare funcțională era testat pe ruta CâmpulungColibași după care era carosat, vopsit și finisat la Fabrica de Autoturisme Pitești. Printre alte ciudățenii, IMS-57 avea ștergătoare de parbriz manuale.

IMS-59

În 1959 IMS-57 a fost înlocuit cu IMS-59, care avea îmbunătățiri substanțiale față de predecesorul său: motor de 56 CP (42 kW), viteză maximă crescută la 90 km/h iar ștergătorul de parbriz manual a fost înlocuit cu unul electric. Vehiculele erau carosate (cu 2 uși, 4 uși sau pick-up), vopsite și finisate la Câmpulung. În cei patru ani de producție (1959-1963) numărul de vehicule construite a crescut de la 803 în 1959 la 3.222 în 1963.

M461

Un nou model, M461 a fost început în 1964. Avea aspect și finisaj imbunătățit și mecanică reproiectată, deși ca aspect era asemănător cu IMS-59. Avea motor de 2.5 l pe benzină la 70 CP (52 kW), o viteză maximă de 100 km/h și un consum de combustibil de 17 l/100 km la 80 km/h.

Exportul modelului M461 a început în 1965 cu 2.000 de vehicule trimise în China și Columbia. M461 a fost o mașină foarte bună la vremea respectivă, câștigând câteva competiții internaționale: ediția din 1970 a Forests Rally (Belgia) și ediția din 1973 a Sons of Beaches (Oregon). Cu performanța și tehnologia imbunătățite, au fost produse 80.233 de vehicule, din care 46.549 au fost exportate iar un număr mai mare a fost folosit de către Armata Română, care le-a folosit până recent. La ora actuală mai exista aproximativ 3.000 de vehicule M461 în România iar proprietarii acestora s-au organizat în cluburi. Ultimele versiuni erau cunoscute sub numele de M473 pe piața germană.

Ionuț Păun

Categorii: Actualitate, auto, inedit, istorie, Stiinta & Tehnica, Tehnică militară | Lasă un comentariu

Mayer Amschel Rothschild: “Dați-mi controlul banilor unei națiuni și nu-mi mai pasă cine ii face legile”


MAYER AMSCHEL ROTHSCHILD (SCUTUL ROSU), întemeietorul celei mai puternice familii din istoria modernă a omenirii și creatorul ordinului ILUMINATII

Mayer Amschel Rothschild (1744 – 1812),

Fondatorul imperiului bancar Rothschild, cea mai de succes familie din istorie. Acesta și mai apoi fii săi au creat acest imperiu cu întindere europeană determinând explozia revoluției industriale pe continent, au influențat dezvoltarea economică a sa pe direcția deja cunoscută a folosirii combustibililor fosili, inclusiv dezvoltarea transporturilor, au modernizat și stăpânit sistemul bursier, bancar, financiar, au influențat direct politicul, au finanțat mereu ambele tabere ale unui război, au pus la punct un sistem continental de informații rapide, etc. La sfârșitul secolului 19 controlau peste jumătate din întreaga bogăție a planetei. Desigur, ei au fost vârful unui ice-berg, partea vizibila a unui sistem piramidal în care au fost ajutați de prieteni mai puțin vizibili opiniei publice. In SUA i-au finanțat pe coloșii Rockefeller (petrol), Andrew Carnegie (otel), Harriman (căi ferate), J. P. Morgan și pe bancherii ce au pus bazele Federal Reserve.

   La 1 mai 1776, sub conducerea lui Mayer Amschel Rothschild (în traducere SCUTUL ROSU – înainte chemându-l Mayer Amschel Bauer, dar și-a schimbat numele în mod special pentru ce avea în plan sa facă), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogați – Wessely, Moses, Mendelsson – și a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondează în secret societatea “Vechii căutători de lumină din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a susținut ca numele provenea din vechi scrieri și însemnă “cei care dețin lumina”. 

Primul profet al “Ordinului”, cel care întocmise o doctrina de la care mai târziu s-au inspirat alte societăți secrete influente – “Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, “Liga Drepților” lui Karl Marx  sau “Decembriștii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supraviețuit veacului și a schimbat lumea in secolul XX.

   1) Abolirea monarhiei și a oricărei puteri ordonate;

    2) Abolirea proprietății private (altele decât cele deținute de ei);

   3) Abolirea moștenitorilor;

   4) Abolirea patriotismului;

   5) Abolirea familiei prin metodele perverse ale prozelitismului libertății sexuale(a căsniciei și instruirea în comun a copiilor);

   6) Abolirea tuturor religiilor.

   Intre 16 iulie și 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub președinția baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a încercat să facă o conciliere intre diverse secte francmasonice: roșicrucieni, necromanți, cabaliști și umanitariști. La Congres a fost prezent și Adam Weishaupt, care a reușit să fuzioneze Ordinul Iluminaților cu masonii din lojile engleze și franceze. Congresul mai este important și pentru că a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodată, a fost pus la punct în mare secret planul Revoluției franceze care se va declanșa șapte ani mai târziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvăluit ulterior unui prieten:Nu pot să-ți spun ce s-a hotărât acolo. Pot doar să-ți spun ca este mult mai grav decât iți închipui tu. Conspirația care s-a pus în mișcare la Wilhelmsbaden este atât de perfect organizată, încât nu au scăpare nici monarhia, nici biserica“.

   Aceasta doctrină este baza celei de STÂNGA . De aceea și simbolurile … Rosu caracteristic stângismului, 1 mai celebrată de întreaga stângă, etc.

  

Cine a dus mai departe munca tatălui?

   Salomon Mayer (1774-1855) – fondatorul Rothschild banking family of Austria, care a determinat dezvoltarea economica a Austriei.

   Nathan Mayer (1777-1836) – fondatorul Rothschild banking family of England. Ca o paranteză, s-a căsătorit cu o ruda a lui Karl Marx. In afara de domeniul financiar-bancar pe care au ajuns să-l stăpânească în Regatul Unit, a colaborat direct cu guvernul în politica externă și de securitate a statului. De asemenea au dezvoltat un serviciu de informații privat. Au finanțat tabăra anti Napoleon.

   Folosindu-se de sistemul propriu de informații, de influenta și de credibilitate, după bătălia de la Waterloo, pierdută de francezi, au adus în Anglia știrea falsă că ar fi fost de fapt invers, panicând populația. Bursa a căzut și ei au cumpărat pe nimic tot ceea ce i-a interesat. La scurt timp știrea adevărată a venit iar ei au putut constata o creștere exponențială a valorii acțiunilor. Astfel averea lor a crescut fabulos. La scurt timp, influenta lor în Bank of England era deja determinantă. A mai lucrat cu guvernul prusac și cel spaniol.

   Fiul lui Nathan Mayer, Lionel de Rothschild (1808-1879), a finanțat și influențat guvernul britanic în chestiunea Canalului Suez. A investit masiv în Franța. Fiul sau, Alfred de Rothschild (1842-1918), a devenit director of the Bank of England și a reprezentat guvernul britanic la International Monetary Conference din Bruxelles in 1892.

   Au mai dezvoltat afaceri în Africa de Sud.

   Calmann (Carl) Mayer (1788-1855) – fondatorul Rothschild banking family of Naples (Napoli).

   James Mayer de Rothschild (1792-1868) – fondatorul Rothschild banking family of France. A determinat transformarea Franței într-o putere industrială. La vremea sa a fost cel mai bogat om al planetei.

   A fost susținătorul lui Gioacchino Rossini, Frédéric Chopin, Honoré de Balzac, Eugène Delacroix si Heinrich Heine.

   Dupa cum se poate observa intentiile lor au fost mascate de regula cu intentii si realizari pozitive, cum ar fi:

  • dezvoltare industriala
  • finantarea si reconstructia unor tari
  • finantarea exploatarii resurselor de toate felurile

După încheierea celui De -al doilea Război Mondial și aflarea de către întreg mapamondul a ororilor HOLOCAUSTULUI, familia a intrat într-un OBLIGATORIU și NECESAR con de umbra, lăsând unui grup prieten o buna parte a domeniului de activitate. Asta nu înseamnă ca au devenit minusculi sau au disparut.

   Actualmente, banca Rothschild este una din cele mai mari bănci de investiții din lume.

  Putem aminti și câteva din interesele mega familiei în România ultimilor ani , atât prin pătrunderea pe piață a ABN AMRO Rothschild dar și prin achiziții sau implicare în privatizări strategice sau importante :

  • BCR- Erste Bank ,
  • Banca Ion Tiriac – HVB Bank ,
  • Romportmet – Mittal Steel ,
  • Petrom ,
  • Alro ,
  • Azomures ,
  • Arctic 
  • Arcelik ,
  • Luxten ,
  • Terapia  Advent ,
  • Enel – pentru Distri-Gaz Sud și Nord ,
  • ultimele filiale Electrica ,
  • Trigranit ,
  • Esplanada City Center ,
  • dezvoltatorul Planorama ,
  • Asiban , etc. Proiecte finalizate sau în curs de finalizare,
  • Roșia Montană Gold Corporation

   Ca o paranteza , interesanta a fost numirea în compania d-lui Patriciu ca director general executiv a americanului John H. Works, licențiat în drept, specialistul în „investment banking” al băncilor J.P. Morgan (Rockefeller ) și ABN AMRO Rothschild

Adunate de Ionuț Păun

Citește și…

Înrobitea Omenirii … și prin criza economica.

Autor “Committee of 300″…?

 

Posted on mai 1, 2013 by ionpaun
Categorii: Actualitate, Comentarii, inedit, istorie, Politica | Lasă un comentariu

12 A.T.A (After Terrorist Attacks)


Noi_inregistrari_din_11_septembrie_2001_au_fost_facute_publice

 

Atacurile

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, nouăsprezece terorişti au deturnat patru avioane comerciale care se deplasau către San Francisco şi Los Angeles de la Boston, Newark, şi Washington, D.C. (Aeroportul Internaţional Dulles Washington). La 8:46 a.m., zborul American Airlines numărul 11 s-a prăbuşit în Turnul de Nord al World Trade Center, urmat de zborul United Airlines numărul 175 care a lovit Turnul de Sud la ora 9:03 a.m. Un alt grup de terorişti a condus zborul American Airlines numărul 77 în Pentagon la ora 9:37 a.m. Un al patrulea zbor, zborul United Airlines numărul 93, a cărui ţintă finală se presupune a fi fost fie Capitoliul Statelor Unite fie Casa Albă, s-a prăbuşit lângă localitatea Shanksville, Pennsylvania la 10:03 a.m, după ce pasagerii de la bord au intrat în luptă cu teroriştii.

 

În timpul deturnării avioanelor, teroriştii au folosit armele pentru a înjunghia şi/sau ucide piloţii de avion, stewarzi şi pasageri. De la pasageri care au telefonat din avioane, s-a aflat că s-au folosit cuţite pentru a înjunghia stewarzi şi, în cel puţin un caz, un pasager, în timpul a două dintre deturnări. Unii pasageri au putut să dea telefoane folosind serviciul aerian de radiotelefonie şi unele telefoane mobile, şi au dat detalii, inclusiv că mai mulţi terorişti erau în fiecare avion, că s-au utilizat gaze lacrimogene, şi că unii oameni de la bord au fost înjunghiaţi. Comisia 9/11 a stabilit că doi dintre terorişti cumpăraseră unelte multifuncţionale de mână Leatherman. Un steward din zborul 11, un pasager din zborul 175 şi pasageri din zborul 93 au spus că teroriştii au bombe, dar unul dintre pasageri a spus că el credea că sunt false. Nu s-au găsit urme de explozivi la locul prăbuşirii, iar Comisia 9/11 a concluzionat că cel mai probabil bombele erau false.

11sep_3

În zborul 93 United Airlines, cutiile negre au arătat că echipajul şi pasagerii au încercat să preia controlul avionului de la terorişti după ce au aflat prin telefon că alte avioane deturnate similar se prăbuşiseră în clădiri în aceeaşi dimineaţă. Conform stenogramei discuţiilor din zborul 93, unul dintre terorişti a ordonat ca avionul să fie întors după ce a devenit clar că aveau să piardă controlul avionului în faţa pasagerilor. La scurt timp după aceea, avionul s-a prăbuşit pe un câmp de lângă satul Shanksville din oraşul Stonycreek, comitatul Somerset, Pennsylvania, la 10:03:11 a.m. ora locală (14:03:11 UTC). Khalid Sheikh Mohammed, organizatorul atacurilor, a declarat într-un interviu din 2002 acordat lui Yosri Fouda, un jurnalist de la al Jazeera, că ţinta zborului 93 era Capitoliul Statelor Unite, care primise numele de cod „Facultatea de Drept”.

2012-09-1140__ro__ZA__9-11.jpg

Trei clădiri din Complexul World Trade Center s-au prăbuşit în urma avariilor structurale suferite în ziua atacurilor. Turnul de sud (WTC 2) s-a prăbușit aproximativ la ora 9:59 a.m., după ce a ars timp de 56 de minute într-un incendiu cauzat de impactul cu avionul ce efectua zborul United Airlines 175. Turnul de nord (WTC 1) s-a prăbuşit la ora 10:28 a.m., după ce a ars timp de aproximativ 102 minute. La prăbuşirea turnului de nord, resturile clădirii au avariat grav clădirea WTC 7. Integritatea sa structurală a fost compromisă şi mai mult de incendii, şi clădirea s-a prăbuşit mai târziu în acea zi, la ora 5:20 p.m.

images

Atacurile au creat confuzie pe scară largă printre organizaţiile de presă şi printre controlorii de trafic aerian din toate Statele Unite. Tot traficul aerian internaţional civil a fost oprit şi nu s-a mai permis aterizarea pe pământ american timp de trei zile. Avioanele deja în zbor au fost fie întoarse din drum, fie redirecţionate spre aeroporturi din Canada sau din Mexic. Sursele media au transmis ştiri neconfirmate şi adesea contradictorii pe parcursul zilei. Unul dintre cele mai cunoscute astfel de zvonuri a fost acela că o maşină-capcană fusese detonată la sediul Departamentului de Stat al SUA din Washington, D.C. La scurt timp după prima relatare a prăbuşirii de la Pentagon, CNN şi alte instituţii media au relatat un incendiu izbucnit la Washington Mall. O altă relatare care a ajuns pe liniile AP era cea că un avion Delta Air Lines—zborul 1989—fusese deturnat. Această relatare s-a dovedit şi ea a fi falsă; se crezuse pentru scurt timp că avionul ar fi prezentat riscul de a fi deturnat, dar a răspuns la apelul controlorilor şi a aterizat în siguranţă în Cleveland, Ohio.

Victime
2.993 de oameni şi-au pierdut viaţa, inclusiv cei 19 terorişti: 246 în cele patru avioane (din care nu a supravieţuit nimeni), 2.603 în New York în clădiri şi la sol, şi 125 la Pentagon. Încă 24 de persoane rămân încă date dispărute. Toţi morţii din atacuri au fost civili, cu excepţia a 55 de militari care au murit la Pentagon. Peste 90 de ţări şi-au pierdut cetăţeni în atacurile de la World Trade Center. În 2007, instituţia de medicină legală din New York a adăugat-o pe Felicia Dunn-Jones la lista victimelor atacurilor din 11 septembrie. Dunn-Jones a murit la cinci luni după 9/11 în urma unei boli de plămâni legată de expunerea la praf în timpul prăbuşirii World Trade Center.

incredibila-poveste-a-unui-supravietuitor-a-atentatului-din-11-septembrie-2001-vezi-cum-arata-acum-si_2

NIST a estimat că se aflau aproximativ 17.400 de civili în complexul World Trade Center în momentul atacurilor, iar statisticile autorităţii portuare din New York şi New Jersey arată că 14.154 de persoane erau de regulă în Turnurile Gemene înainte de 8:45 a.m. Marea majoritate a celor de sub zona de impact au fost evacuați în siguranţă, împreună cu 18 persoane aflate în zona de impact din turnul de sud. 1.366 de oameni aflaţi la etajele de impact sau deasupra acestora au murit în Turnul de Nord. Conform raportului comisiei, sute de oameni au murit pe loc în urma impactului, iar restul au rămas în clădire şi au murit după ce s-a prăbuşit turnul. 600 de oameni au murit imediat sau au fost prinşi sub dărâmăturile Turnului de Sud.

Cel puţin 200 de oameni au murit după ce au sărit din turnurile în flăcări (cum arată şi fotografia „The Falling Man”), căzând pe străzi şi pe acoperişurile clădirilor din apropiere la sute de metri dedesubt. Unii din cei care se aflau în fiecare turn deasupra punctului de impact s-au dus spre acoperiş în speranţa de a fi salvaţi cu elicopterul, dar uşile de acces pe acoperiş erau încuiate. Nu a existat niciun plan pentru salvarea cu elicopterul, şi la 11 septembrie, fumul gros şi căldura intensă ar fi împiedicat orice elicopter să efectueze operaţiuni de salvare.

În total, 411 lucrători ai serviciilor de urgenţă care au fost prezenţi la locul dezastrului au murit în timp ce încercau să salveze oameni şi să stingă incendii. New York City Fire Department (FDNY) a pierdut 341 pompieri şi 2 paramedici. Poliţia New York City a pierdut 23 de lucrători. Poliţia Autorităţii Portuare a pierdut 37 de oameni, şi au murit şi alţi 8 tehnicieni medicali şi paramedici de la unităţi de urgenţă private.

 

Acum trăim într-o lume mult schimbată, schimonosită, cu tendințe și justificări dictatoriale.   

Familiile celor uciși și chiar cei care doar au văzut ce s-a întâmplat vor trai cu impresia ca în 11 Septembrie Lumea a mai murit odată!

Ionuț Păun

Categorii: Actualitate, istorie, Politica, Şansă la viaţă | Etichete: , , , , , , , | Lasă un comentariu

Omagiu adus lui Werner Lang, tatal Trabantului…


670270l-610x390-b-eb763d7d
Werner Lang, inginerul care a creat Trabantul, a decedat la 22 de ani de la ieşirea din fabricaţie a modelului care l-a consacrat.
3.096.099 unităţi Trabant au fost produse.

Werner Lang, inginerul şef al proiectului Trabant, a decedat la reşedinţa sa din Zwickau, Germania. Lang poate fi considerat ”părintele” modelului Trabant P601, respectiv generaţia cea mai populară şi cea mai lungă produsă a modelului din landul Saxonia. Lang a reuşit să surclaseze celebrul model din Germania de Est cu 22 de ani, reuşind să trăiască până la vârsta de 91 de ani. Modelul dezvoltat de Werner Lang ajunsese să aibă o listă de aşteptare impresionantă, iar clienţii care îşi îngrijeau cu meticulozitate maşinile ajungeau să se bucure de o durată medie de viaţă de 28 de ani, după cum explică cei de la Scientific American.

Werner Lang şi-a început cariera în industria auto în 1949, când a început să lucreze la compania Horch, care a devenit ulterior VEB Sachsenring Automobilwerke Zwickau în urma unei fuziuni cu Audi. Lang a fost numit constructorul şef al noii companii şi a preluat responsabilitatea producţiei Trabandului în fosta RDG. Prototipul modelului a fost construit în 1954, iar producţia efectivă a fost lansată în 1957. Însă, seria P601 a lui Trabant a fost produsă între 1963 şi 1991, iar amprenta lui Werner Lang se „vede” cel mai bine pe această serie.

Motorul său de 600 centimetri cubi funcţiona în doi timpi şi era alimentat de la rezervorul amplasat deasupra sa, fiind eliminată pompa de benzină. Soluţia tehnică a adus şi un risc de incendiu în cazul unui accident frontal, carburantul fiind vărsat cu uşurinţă peste motorul fierbinte în cazul unui impact. Chiar şi aşa, Trabant P601 era un model capabil să transporte patru adulţi, în ciuda lungimii sale de 3.360 milimetri. Sprint-ul 0-100 km/h era realizat de modelul de 26 CP în 21 de secunde. Consumul mediu de carburant era estimat la şapte litri la sută. Trabant-ul avea o panouri de caroserie din Duroplast, un material similar cu bachelita, care era realizat din deşeuri de bumbac şi răşini de fenol, marcând o premieră internaţională – primul automobil cu o caroserie din materiale reciclate. Însă, această caroserie primea un motor cu doi timpi, depăşit din punct de vedere tehnologic înainte ca prima maşină să părăsească fabrica, precum şi o transmisie cu trei trepte şi comandă la coloana de direcţie, care îi „asigura” o viteză maximă de 112 km/h.

Numărul Trabant-urilor de pe şosele este în scădere, mulţi proprietari renunţând la acestea în urma imposibilităţii obţinerii de componente noi şi a programelor de casare din majoritatea statelor din Europa. Spre exemplu, în 2010, Oficiul Federal pentru Vehicule cu Motor din Germania (KBA), avea doar 35.000 de Trabant-uri înregistrate, cu 95% mai puţine decât avea în 1993. 

Multi specialiști considera ca acest automobil dacă ar fi fost dotat cu motoare performante iar caroseria sa ar fi fost remodelata în pas cu evoluția tehnologica a designului ar fi fost încă în producție!!!

Via AutomotiveNews

Categorii: Actualitate, auto, inedit, istorie | Etichete: , , , , , , , | Lasă un comentariu

Înrobitea Omenirii … si prin criza economica. Autor „Committee of 300″…?


Am început cu o întrebare simplă…

Ce este criza economică mondială?

Acum 5 ani lua naștere oficial criza mondială. In dimineața zilei de 9 august 2007 banca franceză BNP Paribas își suspenda tranzacțiile cu trei din fondurile sale care aveau părți în niște asa-zise „subprimes” americane. Creditele imobiliare toxice aveau să devină repede celebre fiind la originea declanșării celei mai grave crize economico-financiare din ultimii 80 de ani. Intervenția băncilor centrale din lumea întreaga pentru a injecta capital – 330 de miliarde de dolari în doar câteva zile după data de 9 august – și a evita paralizia piețelor interbancare nu va pune capăt degringoladei decât parțial. Criza bancară, devenită una economică, este departe de a fi terminată 5 ani mai târziu.

Epicentrul crizei a fost America, unde iresponsabilitatea bàncilor – la originea celebrelor „subprimes” – va fi luni de zile aràtatà cu degetul dupà acea zi de august 2007. Punctul culminant al crizei bancare va fi atins dealtfel în septembrie 2008, când una dintre cele mai respectate bànci de pe Wall Street, Lehman Brothers, este làsatà sà dea faliment. Sistemul bancar mondial va fi totusi salvat gratie ajutorului masiv adus de diversele state, în particular si multumità mobilizàrii grupului G20. Summiturile acestor 20 de principale economii din lume au încercat, mai ales la începutul crizei, sà propunà ambitioase reforme ale guvernantei mondiale pentru a refonda capitalismul. Intâlnirile succesive de la Washington, Londra, Pittsburgh, Toronto, Seul si Cannes, anul trecut, vor da tot mai putine rezultate concrete.

Odată trecută marea frică, interesele particulare au revenit în joc: disensiunile între țările capitaliste, incapacitatea europenilor de a-și rezolva problema datoriilor, supralicitarea statelor emergente, nimic din toate acestea nu a ajutat la găsirea unui numitor comun, ba dimpotrivă. Discuțiile devin tot mai interminabile iar rezultatele lipsesc. Intre timp, criza acelor „subprimes” se va transforma treptat într-una tot mai acută a datorilor suverane, iar în acest caz, epicentrul nu se va mai afla de partea ceealaltă a Atlanticului, ci aici pe bătrânul continent, în Europa monedei unice, unde programele de cheltuieli publice pentru a evita recesiunea mondială au fragilizat economiile țărilor industrializate. Amploarea crizei declanșată în urmă cu 5 ani a obligat instituțiile financiare să-și regândească strategia de intervenție, exemplul cel mai concret fiind astăzi Banca Centrală Europeană de care se agată toată lumea și care a căpătat un rol inconturnabil. Poate că aceasta a fost o strategie?

Toată lumea a înțeles că instituția cu sediul la Frankfurt este singura în măsură să sprijine și să salveze zona euro. Cu toate acestea, criza datoriilor a scos în evidentà faliile, slàbiciunile monedei unice europene. Lipsa de comptetitivitate a tàrilor din sudul Europei, datoriile publice enorme ale unora dintre actori si regulile bancae, limitate la nivel national, sunt în opinia specialistilor cei trei factori care diminueazà forta monedei euro.Consecinte spectaculoase ale crizei economice mondiale s-au remarcat si pe scenele politice ale diverselor tàri. Partide sau lideri la putere în aceastà perioadà au fost màturati: Gordon Brown, Geoges Papandreou, Silvio Berlusconi, José Luis Zapatero si Nicolas Sarkozy nu au scàpat de verdictul alegàtorilor. Criza continuà sà afecteze si azi mai toate statele, este deci departe de a fi terminata, iar întrebàrile persistà. In particular, ne spune editorialistul de la Les Echos, cea referitoare la fiabilitatea lumii capitaliste asa cum s-a dezvoltat ea din anii 80 si pânà acum. O certitudine se impune aici si anume cà o anumità formà de globalizare fàrà nicio regulà nu poate exista.

Cei care cred că statele sunt inutile ba uneori chiar nocive s-au înșelat…

 Ani mai târziu, după acel 9 august 2007, criza continuă mai peste tot: în SUA relansarea serioasă se lasă așteptată, americanii descoperă somajul de lungă durată, iar în Franta se anticipeazà déjà o nouă recesiune după cea din 2009.

 CINE ESTE RESPONSABIL?

Adepții teoriei conspirației consideră că au răspunsul…

Comitetul celor 300

Comitetul celor 300 este SINGURA  ierarhie de putere organizată din lume care transcende toate guvernele şi indivizii, oricât de puternici şi de siguri pe sine s-ar crede. Acesta acoperă finanţele, domeniul apărării şi partidele politice de toate coloraturile şi orientările. Nu există nici o entitate pe care Comitetul să n-o poată depista şi controla, inclusiv religiile organizate ale lumii. Iar Coroana Britanică pare a fi punctul său de control.

Committee 300 Scheme

 Cu mult timp în urmă, Comitetul celor 300 a decretat că va exista o lume mai mică – mult mai mică – şi mai bună, adică ideea lor despre ceea ce ar constitui o lume mai bună. Miliardele de consumatori inutili care devorează resursele naturale sărăcite trebuie să fie decimate.

Această măsură a presupus un atac împotriva creştinismului, dezintegrarea lentă, dar sigură, a naţiunilor-state industrializate, distrugerea a sute de milioane de oameni, denumiţi de Comitetul celor 300 „surplus demografic” şi înlăturarea oricărui lider care îndrăznea să stea în calea planificării globale a Comitetului pentru atingerea obiectivelor asumate.
Există cel puţin 40 de „birouri de ramură” cunoscute ale Comitetului celor 300. Odată ce vom studia acest sistem, ne va fi mai uşor să înţelegem cum poate acţiona cu atâta succes un singur corp conspirativ central şi de ce nicio putere de pe Pământ nu-i poate respinge atacul contra celor mai elementare baze ale unei lumi civilizate şi progresiste, bazată pe libertatea individului.
Se pare ca harta dominării resurselor este ilustrata mai jos.
Resources Distribution
1. Un Guvern Mondial Unic / O Nouă Ordine Mondială, cu o biserică unificată şi un sistem monetar unitar, toate aflate sub controlul lor. Puţini oameni sunt conştienţi că Guvernul Mondial Unic a început să-şi înfiinţeze „biserica” în anii 1920-1930, dându-şi seama că nevoia de o credinţă religioasă, inerentă umanităţii, trebuia să aibă un debuşeu; prin urmare, au conceput un corp „bisericesc” care să canalizeze acea credinţă în direcţia pe care ei o doreau.
2. Distrugerea completă a oricărei identităţi şi mândrii naţionale.
3. Distrugerea religiei şi, mai cu seamă, a celei creştine, cu o singură excepţie: propria lor creaţie, menţionată mai sus.
4. Dominaţia asupra absolut tuturor persoanelor, prin mijloacele de control al minţii şi cu ajutorul a ceea ce Brezinzski numea „tehnotronică”, spre a crea roboţi umani şi un sistem dictatorial pe lângă care Teroarea Roşie a lui Felix Dzerzinski va părea un joc de copii.
5. Stoparea  oricărei industrializări şi a producerii de energie electrică generată nuclear, în „societatea post-industrială cu creştere zero” cum o numesc ei. Vor face excepţie industriile computerelor şi serviciilor. Industriile rămase în Statele Unite vor fi exportate în ţări ca Mexicul – unde se găseşte din abundenţă mână de lucru de tip sclavagist. Indivizii neangajabili în urma distrugerii celorlalte industrii ar deveni dependenţi de opiu, heroină sau cocaină în procesul  de eliminare pe care-l cunoaştem azi sub denumirea de Global 2000.
6. Legalizarea drogurilor şi a pornografiei.
7. Depopularea marilor oraşe, conform experimentului executat de regimul lui Pol-Pot în Cambodgia. E interesant de observat că planurile genocide ale lui Pol-Pot au fost concepute în Statele-Unite, de către una dintre fundaţiile  de cercetare ale Clubului de la Roma. La fel de interesant este că în prezent Comitetul încearcă să-i readucă la putere în Cambodgia pe măcelarii lui Pol-Pot.
8. Suprimarea oricărei dezvoltări ştiinţifice, cu excepţia celor considerate oportune de către Comitet. O atenţie specială este acordată stopării utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice. Experimentele cu fuziunea nucleară sunt deosebit de înfierate, dispreţuite şi ridiculizate actualmente de Comitet şi de şacalii presei. Dezvoltarea flăcării de fuziune ar spulbera în cele patru vânturi concepţia de „limitare a resurselor naturale” inventată de Comitet. O flacără de fuziune folosită corect poate crea resurse naturale nelimitate, din cele mai banale substanţe. Întrebuinţările flăcării de fuziune sunt nenumărate şi ar aduce câştig omenirii într-o manieră pe care deocamdată publicul nu poate nici măcar s-o conceapă.
9. Prin intermediul războaielor controlate, în ţările avansate, şi prin foamete şi epidemii în statele Lumii a Treia, s-ar crea posibilitatea suprimării unui număr de trei miliarde de oameni – aşa-numiţii „mâncători inutili”. Comitetul celor 300 l-a angajat pe Cyrus Vance să scrie o lucrare pe această temă, căutând cea mai eficientă cale de producere a unui asemenea genocid. Textul a fost predat sub titlul „Raportul Global 2000”, fiind apoi acceptat şi aprobat pentru punerea în aplicare, de către Preşedintele Carter, pentru şi în folosul guvernului Statelor-Unite, ca şi de către Edwin Muskie, pe atunci Secretar de Stat. Conform termenilor Raportului Global 2000, populaţia Statelor Unite se va reduce până în anul 2050, cu o sută de milioane de oameni.
10. Demoralizarea lucrătorilor din clasa muncitoare, prin provocarea şomajului în masă. Pe măsură ce locurile de muncă se împuţinează, din cauza politicii post-industriale de creştere zero introdusă de Consiliul de la Roma, muncitorii demoralizaţi şi descurajaţi vor recurge la alcool şi droguri. Tineretul va fi încurajat, cu ajutorul muzicii rock şi al drogurilor, să se revolte împotriva stării de fapt, astfel subminând şi în cele din urmă distrugând unitatea familială. În această privinţă, Comitetul celor 300 a însărcinat Institutul Tavistock să pregătească un plan de punere în aplicare a acestei strategii. Tavistock, prin Centrul de Cercetări Stanford, a dus proiectul la îndeplinire, sub direcţia profesorului Willis Harmon. Ulterior, acest proiect a ajuns să fie cunoscut sub denumirea de „Conspiraţia Acvatică”.
11. Împiedicarea oamenilor de pretutindeni să-şi hotărască singuri destinele, cu ajutorul crizelor artificiale succesive, urmate de „administrarea” lor. Acest fenomen va deruta şi va demoraliza populaţia, în măsura în care, de pe urma confruntării cu prea multe posibilităţi ambigue, va rezulta o stare de apatie pe scară generalizată. În cazul Statelor Unite există deja o agenţie de administrare a crizelor. Se numeşte Federal Emergency Management Agency (FEMA) – Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor.
12. Introducerea de noi culte şi stimularea în continuare a celor existente, inclusiv gangsterii „muzicii” rock, ca scârboasa şi degenerata formaţie „Rolling Stones” a lui Mick Jagger (o bandă de gangsteri foarte dragă Nobilimii Negre europene) şi a tuturor grupurilor rock create de Tavistock, începând cu „The Beatles”.
13. Continuarea construirii cultului fundamentalismului creştin fondat de Darby, sluga Companiei Britanice din India de Est, în detrimentul creştinismului.
14. Insistenţa pentru răspândirea cultelor religioase, ca Frăţia Musulmană, Fundamentalismul Islamic, Sikh şi desfăşurarea de experimente din categoria crimelor lui Jim Jones şi a „ Fiului lui Sam”. Merită să remarcăm că răposatul Ayatollah Khomeini  a fost o creaţie a Diviziei a VI de Informaţii Militare din Intelligence Service, cunoscută ca MI6.
15. Exportarea ideilor de „eliberare religioasă” în întreaga lume, pentru a submina toate religiile existente, dar în special religia creştină. Aceasta a început cu „Teologia Iezuită de Eliberare” care a dus la căderea familiei Somoza în Nicaragua, apoi cu „războiul civil”de douăzeci şi cinci de ani din El Salvador, apoi alte astfel de acţiuni în Costa Rica, Honduras, etc.
În aşa-zisa teologie a eliberării e implicată foarte activ Misiunea Mary Knoll, de orientare comunistă. Aşa se explică atenţia mediatică extensivă acordată uciderii a patru dintre aşa-numitele călugăriţe ale lui Mary Knoll în El Salvador, acum câţiva ani. Cele patru călugăriţe erau agente subversive comuniste, iar activităţile lor fuseseră dovedite cu documente de guvernul statului El Salvador. Mass-media audio-vizuale din Statele-Unite au refuzat să acorde spaţiu de tipar sau de emisie multitudinii de documente aflate în posesia guvernului salvadorian, documente ce dovedeau ce anume făceau călugăriţele Misiunii Mary Knoll în acea ţară. Mary Knoll acţionează în multe ţări şi joacă un rol hotărâtor în aducerea comunismului la putere în Rhodesia, Mozambic, Angola şi Africa de Sud.

16. Provocarea unui colaps complet al economiilor mondiale şi generarea haosului politic total.

17. Preluarea controlului asupra tuturor politicilor interne şi externe ale Statelor Unite.

18. Sprijinirea la maximum a instituţiilor supranaţionale, ca Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca de Acorduri Internaţionale (BAI), Curtea Mondială şi, în măsura posibilului, reducerea eficienţei instituţiilor naţionale şi locale, prin eliminarea lor treptată sau prin aducerea lor sub umbrela Naţiunilor Unite.

 

19. Penetrarea şi subminarea tuturor guvernelor, acţionând, în continuare, din interiorul lor, pentru a distruge suveranitatea naţională şi integritatea naţiunilor pe care le reprezintă.
20. Organizarea unui aparat terorist de amplitudine mondială şi negocierea cu teroriştii ori de câte ori au loc acţiuni teroriste. Să ne reamintim că Bettino Craxi a fost cel care a convins guvernele italian şi american să negocieze cu răpitorii din Brigăzile Roşii ai primului ministru Aldo-Moro şi ai Generalului Dozier. Ca un apropo, Generalul Dozier a primit ordine să nu vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat. Dacă rupe tăcerea, şi din el se va face „un exemplu îngrozitor”, la fel cum a procedat Kissinger cu Aldo Moro, Ali Bhutto şi Generalul Zia ul Haq.
21. Preluarea sub control a învăţământului, cu intenţia şi scopul de a-l distruge complet şi definitiv.
În mod alarmant, o mare parte dintre aceste planuri globale ale conspiratorilor au fost deja realizate ori sunt pe cale să se îndeplinească. Cu fonduri nelimitate, cu câteva sute de grupuri de gândire şi mii de ingineri sociali, cu controlul asupra mass-media, băncilor şi majorităţii guvernelor devenit aproape o realitate, putem vedea că ne confruntăm cu o problemă de proporţii imense.

Bibiliografie
•      What Really Happened in Iran (Ce s-a întâmplat de fapt în Iran) de John Coleman, 1985
•      The New Conspiracy Reader de Al Hidell şi Joan d’Arc, Citadel Press, Hensigton Publishing Corporation, 1999
•      Conspiraţii, asasinate şi atentate celebre, de Victor Duţă, editura Ştefan, 2005
•      Mâna lungă a conspiraţiei, Wilhelm von Angelsdorf, editura Antet, 2005
•      The 60 Greatest Conspiracies of All Time (Cele mai mari 60 de cosnpiraţii ale tuturor timpurilor), de Jonathan Vankin şi John Wahlen, 1996

Lista Membrilor din asa zisul” Committee of 300″

Abdullah II, King of Jordan
Abramovich, Roman
Ackermann, Josef
Adeane, Edward
Agius, Marcus
Ahtisaari, Martti
Akerson, Daniel
Albert II, King of Belgium
Alexander, Crown Prince of Yugoslavia
Amato, Giuliano
Anderson, Carl A.
Andreotti, Giulio
Andrew, Duke of York
Anne, Princess Royal
Anstee, Nick
Ash, Timothy Garton
Astor, William Waldorf
Aven, Pyotr
Balkenende, Jan Peter
Ballmer, Steve
Balls, Ed
Barroso, José Manuel
Beatrix, Queen of the Netherlands
Belka, Marek
Bergsten, C. Fred
Berlusconi, Silvio
Bernake, Ben
Bernstein, Nils
Berwick, Donald
Bildt, Carl
Bischoff, Sir Winfried
Blair, Tony
Blankfein, Lloyd
Blavatnik, Leonard
Bloomberg, Michael
Bolkestein, Frits
Bolkiah, Hassanal
Bonello, Michael C
Bonino, Emma
Boren, David L.
Borwin, Duke of Mecklenburg
Bronfman, Charles
Bronfman, Edgar Jr.
Bruton, John
Brzezinski, Zbigniew
Budenberg, Robin
Buffet, Warren
Bush, George HW
Cameron, David
Camilla, Duchess of Cornwall
Cardoso, Fernando Henrique
Carington, Peter
Carl XVI Gustaf, King of Sweden
Carlos, Duke of Parma
Carney, Mark
Carroll, Cynthia
Caruana, Jaime
Castell, Sir William
Chan, Anson
Chan, Margaret
Chan, Norman
Charles, Prince of Wales
Chartres, Richard
Chiaie, Stefano Delle
Chipman, Dr John
Chodiev, Patokh
Christoph, Prince of Schleswig-Holstein
Cicchitto, Fabrizio
Clark, Wesley
Clarke, Kenneth
Clegg, Nick
Clinton, Bill
Cohen, Abby Joseph
Cohen, Ronald
Cohn, Gary
Colonna di Paliano, Marcantonio, Duke of Paliano
Constantijn, Prince of the Netherlands
Constantine II, King of Greece
Cooksey, David
Cowen, Brian
Craven, Sir John
Crockett, Andrew
Dadush, Uri
D’Aloisio, Tony
Darling, Alistair
Davies, Sir Howard
Davignon, Étienne
Davis, David
de Rothschild, Benjamin
de Rothschild, David René
de Rothschild, Evelyn
de Rothschild, Leopold
Deiss, Joseph
Deripaska, Oleg
Dobson, Michael
Draghi, Mario
Du Plessis, Jan
Dudley, William C.
Duisenberg, Wim
Edward, Duke of Kent
Edward, Earl of Wessex
Elizabeth II, Queen of the United Kingdom
Elkann, John
Emanuele, Vittorio, Prince of Naples
Ernst August, Prince of Hanover
Feldstein, Martin
Festing, Matthew
Fillon, François
Fischer, Heinz
Fischer, Joschka
Fischer, Stanley
FitzGerald, Niall
Franz, Duke of Bavaria
Fridman, Mikhail
Friso, Prince of Orange-Nassau
Gates, Bill
Geidt, Christopher
Geithner, Timothy
Georg Friedrich, Prince of Prussia
Gibson-Smith, Dr Chris
Gorbachev, Mikhail
Gore, Al
Gotlieb, Allan
Green, Stephen
Greenspan, Alan
Grosvenor, Gerald, 6th Duke of Westminster
Gurría, José Ángel
Hague, William
Hampton, Sir Philip
Hans-Adam II, Prince of Liechtenstein
Harald V, King of Norway
Harper, Stephen
Heisbourg, François
Henri, Grand Duke of Luxembourg
Hildebrand, Philipp
Hills, Carla Anderson
Holbrooke, Richard
Honohan, Patrick
Howard, Alan
Ibragimov, Alijan
Ingves, Stefan
Isaacson, Walter
Juan Carlos, King of Spain
Jacobs, Kenneth M.
Julius, DeAnne
Juncker, Jean-Claude
Kenen, Peter
Kerry, John
King, Mervyn
Kinnock, Glenys
Kissinger, Henry
Knight, Malcolm
Koon, William H. II
Krugman, Paul
Kufuor, John
Lajolo, Giovanni
Lake, Anthony
Lambert, Richard
Lamy, Pascal
Landau, Jean-Pierre
Laurence, Timothy
Leigh-Pemberton, James
Leka, Crown Prince of Albania
Leonard, Mark
Levene, Peter
Leviev, Lev
Levitt, Arthur
Levy, Michael
Lieberman, Joe
Livingston, Ian
Loong, Lee Hsien
Lorenz of Belgium, Archduke of Austria-Este
Louis Alphonse, Duke of Anjou
Louis-Dreyfus, Gérard
Mabel, Princess of Orange-Nassau
Mandelson, Peter
Manning, Sir David
Margherita, Archduchess of Austria-Este
Margrethe II, Queen of Denmark
Martínez, Guillermo Ortiz
Mashkevitch, Alexander
Massimo, Stefano, Prince of Roccasecca dei Volsci
Massimo-Brancaccio, Fabrizio Prince of Arsoli and Triggiano
McDonough, William Joseph
McLarty, Mack
Mersch, Yves
Michael, Prince of Kent
Michael, King of Romania
Miliband, David
Miliband, Ed
Mittal, Lakshmi
Moreno, Glen
Moritz, Prince and Landgrave of Hesse-Kassel
Murdoch, Rupert
Napoléon, Charles
Nasser, Jacques
Niblett, Robin
Nichols, Vincent
Nicolás, Adolfo
Noyer, Christian
Ofer, Sammy
Ogilvy, Alexandra, Lady Ogilvy
Ogilvy, David, 13th Earl of Airlie
Ollila, Jorma
Oppenheimer, Nicky
Osborne, George
Oudea, Frederic
Parker, Sir John
Patten, Chris
Pébereau, Michel
Penny, Gareth
Peres, Shimon
Philip, Duke of Edinburgh
Pio, Dom Duarte, Duke of Braganza
Pöhl, Karl Otto
Powell, Colin
Prokhorov, Mikhail
Quaden, Guy
Rasmussen, Anders Fogh
Ratzinger, Joseph Alois (Pope Benedict XVI)
Reuben, David
Reuben, Simon
Rhodes, William R.
Rice, Susan
Richard, Duke of Gloucester
Rifkind, Sir Malcolm
Ritblat, Sir John
Roach, Stephen S.
Robinson, Mary
Rockefeller, David Jr.
Rockefeller, David Sr.
Rockefeller, Nicholas
Rodríguez, Javier Echevarría
Rogoff, Kenneth
Roth, Jean-Pierre
Rothschild, Jacob
Rubenstein, David
Rubin, Robert
Ruspoli, Francesco, 10th Prince of Cerveteri
Safra, Joseph
Safra, Moises
Sands, Peter
Sarkozy, Nicolas
Sassoon, Isaac
Sassoon, James
Sawers, Sir Robert John
Scardino, Marjorie
Schwab, Klaus
Schwarzenberg, Karel
Schwarzman, Stephen A.
Shapiro, Sidney
Sheinwald, Nigel
Sigismund, Grand Duke of Tuscany, Archduke of Austria
Simeon of Saxe-Coburg and Gotha
Snowe, Olympia
Sofía, Queen of Spain
Soros, George
Specter, Arlen
Stern, Ernest
Stevenson, Dennis
Steyer, Tom
Stiglitz, Joseph
Strauss-Kahn, Dominique
Straw, Jack
Sutherland, Peter
Tanner, Mary
Tedeschi, Ettore Gotti
Thompson, Mark
Thomson, Dr. James
Tietmeyer, Hans
Trichet, Jean-Claude
Tucker, Paul
Van Rompuy, Herman
Vélez, Álvaro Uribe
Verplaetse, Alfons
Villiger, Kaspar
Vladimirovna, Maria, Grand Duchess of Russia
Volcker, Paul
von Habsburg, Otto
Waddaulah, Hassanal Bolkiah Mu’izzaddin, Sultan of Brunei
Walker, Sir David
Wallenberg, Jacob
Walsh, John
Warburg, Max
Weber, Axel Alfred
Weill, Michael David
Wellink, Nout
Whitman, Marina von Neumann
Willem-Alexander, Prince of Orange
William Prince of Wales
Williams, Dr Rowan
Williams, Shirley
Wilson, David
Wolfensohn, James
Wolin, Neal S.
Woolf, Harry
Woolsey, R. James Jr.
Worcester, Sir Robert
Wu, Sarah
Zoellick, Robert

Am evidențiat unele nume deoarece sunt în derulare multe activități interesante!

Ionuț Păun

Surse: MONEY.ro, Humans are free,

Categorii: Actualitate, Comentarii, inedit, istorie, Politica | Etichete: , , , , , , , | 1 comentariu

TR-125…


Tancul principal de luptă TR-125 (Tanc Românesc 125, numeralul reprezintă calibrul tunului) a fost numele unei serii limitate de prototipuri prin care s-a încercat construirea tancului sovietic T-72 de către industria autohtonă de armament, prin mijloace proprii. Tancul nu a fost acceptat de către Armata Română, fiind în prezent cunoscut sub numele de P-125 (Prototipul 125).

tr125_001

La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, România a importat din Uniunea Sovietică 30 de tancuri T-72. Consiliul Apărării a decis, în baza raportului din 13.10.1972 privind doctrina națională de apărare, fabricarea unui tanc similar în țară, adaptat posibilităților tehnologice ale industriei de armament din România. La mijlocul anilor 1980 a început proiectarea noului tanc. Au fost realizate aproximativ cinci prototipuri (numărul exact diferă în funcție de sursă: 3, 5 sau 10 bucăți). Turela și mecanismul de încărcare automat au fost proiectate de către ICSITEM București, iar șasiul a fost dezvoltat de către ACSIT–P 124 aparținând de Fabrica de Mașini Grele Speciale a întreprinderii „23 August„.

Spre deosebire de tancul T-72 și variantele sale, TR-125 avea șapte galeți la fiecare șenilă.[1][2] Șasiul a fost astfel extins cu un metru pentru a face loc motorului de 900 de cai putere 8VSA3 (o variantă îmbunătățită a celui folosit la tancul TR-85-800). Din cauza modificărilor aduse șasiului, agregatului energetic și blindajului, greutatea tancului a ajuns la aproape 50 de tone (față de cele 41.5 tone ale tancului T-72M).

TR-125 era dotat cu echipamente moderne: un tun de calibru 125 de mm stabilizat hidraulic în două planuri, telemetru laser, un mecanism de încărcare automată a tunului (care avea o cadență de 8 lovituri pe minut), calculator balistic, sistem de avertizare la iluminare laser și instalație de lansare a grenadelor fumigene automată în cazul activării senzorilor laser.

În urma testelor, tancul nu a intrat în dotarea Forțelor Terestre ale Armatei Române, nefiind omologat pentru producție. Prototipurile sunt păstrate în rezervă.

Tip Tanc principal de luptă
Loc de origine   ROMANIA
Istoric producție
Proiectant ICSITEM București,
ACSIT P-124 (F.M.G.S.)
An proiectare 1984-1991
Producător Fabrica de Mașini Grele Speciale
An producție 1987 – 1988
Bucăți construite cca. 5
Date generale
Greutate 50 tone
Lungime 7,9 m
Lățime 3,6 m
Înălțime 2,2 m
Echipaj 3

Blindaj 200 mm stratificat (șasiu)
400 mm cu blindaj suplimentar (turelă)
Armament
principal
1 × tun 125 mm cu țeava lisă
39 de proiectile
Armament
secundar
1 × mitralieră PK coaxială 7,62 mm (2000 de cartușe)
1 × mitralieră antiaeriană DShK 12,7 mm (300 de cartușe)
lansator de grenade: 6 tuburi 81 mm (20 de grenade fumigene)
Motor 8 VS A3 diesel, 8 cilindri, 4 timpi, supraalimentat 900 CP (671 kW)
Putere specifică 18,75 CP/t
Transmisie hidromecanică, automată
Suspensie bară de torsiune
Autonomie 400 km
Viteză maximă 60 km/h
Categorii: istorie, Stiinta & Tehnica | Etichete: , , , , , , , | 2 comentarii

Hürrem…cea mai iubită soţie a lui Suleiman!


Roxelana lui Suleiman Magnificul: roabă, cadână, sultană…Roksolania, o copilă de la poalele Carpaţilor!

 roxelana-cover

Producția serialului Suleyman Magnificul a stârnit controverse și proteste puternice în Turcia, pentru ca sultanul Suleyman este prezentat ca fiind împătimit după alcool, ceea ce contravine spiritului islamic. Criticii au invocat și o prea mare libertate a scenariștilor în interpretarea evenimentelor istorice și a vieții sultanului. Serialul turcesc debutează în momentul în care Suleyman merge sa preia moștenirea lăsata de tatăl sau Selim Han însoțit de Ibrahim prietenul sau cel mai bun în Istambul lăsându-și nevasta și copilul in palatul din Manisa. In timp ce el călătorea spre Istambul o nava aducea sclave drept cadou pentru sultan. Printre fetele de pe nava se afla și Alexandra care devine sultana favorita.

Aceasta este istoria vestitei Hürrem povestita de Descopera .ro…
Puţine femei au marcat Istoria precum cea care avea să devină celebra sultană Roxelana. A fost un personaj feminin de prim rang, care şi-a clădit singură fiecare etapă a vieţii sale tumultuoase, de la o biată roabă la cea mai temută şi controversată sultană din întreaga istorie a Imperiului Otoman. Puterea şi influenţa sa i-au intrigat atât pe otomani, cât şi curţile regale ale Europei, iar dragostea obsesivă care i-a purtat-o cel mai mare sultan al tuturor timpurilor este un subiect fascinant şi la ora actuală pentru multe persoane. A avut o personalitate mereu surprinzătoare, un şarm magnetic şi o ambiţie indestructibilă, combinate, se pare, cu o înfăţişare de basm, iar aceste calităţi au făcut-o nemuritoare în conştiinţa multor oameni.

Imperiul Otoman a ajuns la apogeul dezvoltării sale în perioada în care a fost condus de faimosul sultan Suleiman Magnificul. Campaniile sale militare au adus în interiorul graniţelor imperiului teritoriul Irakului de astăzi, mare parte din Africa de Nord cu Algerul şi Tunisul, Arabia şi Yemenul. În acelaşi timp, otomanii ajunseseră şi o temută forţă navală, cu impresionante flote comerciale şi de război.
Unul dintre cele mai puţin cunoscute rezultate ale expansiunii otomane a fost apariţia şi stabilizarea elementelor etnice slave nu doar în rândul trupelor de ieniceri, ci şi în cadrul elitei conducătoare. Între popoarele slave prinse în această situaţie se remarcau în primul rând sârbii, iar limba sârbă era des auzită la Înalta Poartă, fiind larg folosită şi în cadrul scrierii documentelor oficiale, alături de limba turcă.
După cum scria istoricul italian Paolo Giovio, „La curtea marelui sultan Suleiman se vorbesc mai multe limbi. Turca este limba conducătorilor, araba este limba legii musulmane şi a Coranului, iar slavona este vorbită mult în rândul ienicerilor şi al grecilor”. Călătorul polonez Jan Strijkowskij nota în anul 1574 că, atunci când poposise la Istanbul, străzile erau străbătute de cobzari care cântau în limba sârbă despre victoriile turcilor asupra papistaşilor.
istanbul
Iar un înalt oaspete italian al sultanului Suleiman Magnificul scria că acesta respecta atât de mult valorile şi obiceiurile Roxelanei, încât învăţase foarte bine limba ucraineană pentru a vorbi fluent cu soţia sa favorită.
Ţinuturile Ucrainei de astăzi nu au fost niciodată cucerite de otomani. Cu toate acestea, au servit deseori drept adevărate „rezervoare de sclavi albi” pentru Înalta Poartă. Sclavii ucraineni printre  cei mai căutaţi de către turci,  aceştia fiind atraşi, fără îndoială, de frumuseţea unică a femeilor slave, precum şi de statura fizică impunătoare a băieţilor capturaţi pentru a deveni ieniceri de elită.
Sclavele şi sclavii ucraineni erau capturaţi de tătarii din Crimeea, care-i vindeau ulterior negustorilor de sclavi turci. Dintre toţi captivii ajunşi la marea piaţă de sclavi din Istanbul, fetele frumoase erau printre cele mai căutate. Evident, toate sfârşeau drept sclave sexuale, cadâne în haremurile marilor viziri şi demnitari, iar cele mai chipeşe ajungeau în mod sigur în haremul personal al sultanilor.
La fel a fost şi destinul celei care avea să devină sultana Roxelana. Conform surselor istorice din secolele XVI-XVII, precum scrierile poetului polonez Samuel Twardowski, Roxelana, sau Roksolania în unele variante, a fost fiica unui preot ortodox rutean.  Este foarte posibil ca numele de Roxelana să provină din Roxolania, o denumire dată de romani încă din cele mai vechi timpuri, ţinuturilor ruseşti şi ucrainene, pe baza faptului că înainte de invazia slavilor, acolo trăiau triburile roxolane ale sciţilor. 
La baza acestei supoziţii stă şi faptul că romanii adăugau numelui unui bărbat provenit din ţinuturile roxolanilor titulatura de Roxolanus.
roxelanee
Copila s-a născut în târgul Rohatin (astăzi oraş), situat la 68 kilometri de Lvov, care pe atunci era un mare centru al voievodatului rutenilor, entitate statală care făcea parte din regatul polonez.
Un raid de atac şi jaf al unei hoarde tătărăşti a schimbat pentru totdeauna destinul copilei. Tătarii s-au purtat după tipicul lor de atunci, i-au incendiat satul şi i-au măcelărit familia. Atraşi de frumuseţea ei, au capturat-o cu gândul de a obţine un preţ bun pe ea.
Fata a fost vâdută succesiv mai multor negustori, din Kaffa, un mare centru al comerţului cu sclavi din Crimeea, până în târgul de carne vie din Istanbul. Unele surse susţin că Roxelana ar fi fost vândută direct lui Suleiman pe când acesta servea ca guvernator al Crimeei, înainte de a ajunge sultan. Adevărul istoric încă nu a fost stabilit.
Carieră în serai
Orice fată selectată pentru rolul de amantă a celui mai important om din imperiu trebuia să treacă prin adevărate „cursuri”. Şi nu era deloc garantat faptul că va fi selectată pentru parada finală în care sultanul urma să o aleagă pentru harem. Doar câteva fete, din sute şi mii, ajungeau la statutul de cadână.
Şi lupta de abia din acel moment începea. Ierarhia haremului era una deosebit de strictă, cu legi implacabile, iar fata care dorea să ajungă în cea mai înaltă poziţie, acea de sultană, nu trebuia deloc să se bazeze doar pe înfăţişarea şi nurii săi. Trebuia să aibă simţul politicii în sânge, să-şi aleagă aliatele cu înţelepciune şi să ştie să conducă o intrigă fără să rişte să fie descoperită. Odată intrată în harem, Roxelana a intrat sub observaţia temutei kagia-kadîn, femeia îndrituită să conducă haremul.
Acolo, viitoarea sultană a trebuit să înveţe să coasă, să brodeze, să danseze, să cânte la mai multe instrumente muzicale turceşti, ba chiar să mânuiască marionete şi să spună poveşti. În labirintul social care era haremul sultanului, reuşita Roxelanei a fost una de marcă, dar cu totul diferită de scenariul tipic din sute de telenovele, romane de dragoste şi nuvele îndoielnice care tratează povestea celor doi. 
 roxelana
Într-adevăr, Roxelana a devenit cea mai iubită soţie a lui Suleiman, mama copiilor săi şi cea mai apropiată prietenă şi consilier, dar relatările istorice indică un curs al faptelor sensibil diferit de impresia generală lăsată de telenovele. Scenariul omniprezent în seriale TV romane şi nuvele are în centrul său  un tânăr sultan de 26 ani, ambiţios şi puternic, care tocmai se urcase pe tron, când, fără veste, ajunge să se îndrăgostească la prima vedere de o tânără captivă în vârstă de 15 ani, răpită din ţinuturi îndepărtate.
Sultanul devine un fel de martor neputincios al apogeului cadânei, care ajunge pe cea mai înaltă treaptă exclusiv pe baza caracterului său intrigant şi răzbunător, alături de temperamentul său sexual şi trupul cu care l-a fermecat definitiv pe sultan.
Născută Anastasia (după unele surse Olexandra) Lisowska, fata a fost denumită Hürrem Sultan (sultana veselă, fericită) odată ce a ales să treacă la Islam şi să intre în harem.
Frumoasă şi nu prea ?
Referitor la frumuseţea sa legendară, părerile pot fi împărţite dacă ţinem cont de descrierile contemporanilor. Succesul câştigat pe baza înfăţişării sale s-a bazat probabil pe contrastul vizual dintre ea şi celelalte femei din harem. Nu avea nimic oriental în ea, nu avea ochii mari, negri şi adânci, pielea măslinie şi talia subţire a turcoaicelor şi arăboaicelor.
Posibil ca pielea sa alb-rozalie, părul blond-roşcat şi formele voluptoase, atât de apreciate de orientali, să fi fost capcanele cu care ambiţioasa ruteancă l-a capturat definitv pe Suleiman Magnificul, cel mai puternic om al acelor timpuri.
„Giovane ma non bella” – „Tânără, dar deloc frumoasă” – comenta în scrierile sale ambasadorul veneţian în anul 1526, –  „totuşi graţioasă, cu toate că este scundă de statură”-  nota acelaşi ambasador. 
Se pare totuşi că inteligenţa sa nativă, dublată de oportunism şi viclenie, a stat la baza succesului său. De fapt, toţi oamenii politici ai vremii cu care a intrat în contact au remarcat inteligenţa sa, şi nu frumuseţea fizică.
Era capabilă să-l întreţină pe sultan cu discursuri captivante şi şugubeţe şi în acelaşi timp să-i dea sfaturi extrem de pertinente în domeniile politicii şi diplomaţiei. În anul 1533, când Roxelana avea deja aproximativ 50 de ani, ambasadorul veneţian Giovanni Navagero nota:
„Maiestatea sa sultanul o iubeşte pe Roxelana atât de mult, încât în toată istoria turcilor nu a existat vreo altă femeie care să se fi bucurat de atât de mult respect şi admiraţie. Se spune că este foarte amabilă, înţeleaptă şi cuviincioasă şi că ea cunoaşte toate dorinţele şi ambiţiile sultanului”.
 roxelana-002
Dominico Trevisano, un alt diplomat italian la Istanbul, scria în anul 1554 că „Sultanul o iubeşte pe Roxelana atât de mult, încât nu mai vrea să fie cu nicio altă femeie, după cum vorbesc miraţi şi turcii, care se miră astfel de obiceiul sultanului, cu atât mai mult cu cât aceştia caută să se culce cu cât mai multe femei”.
Evident, nu a durat mult până în momentul în care majoritatea turcilor au ajuns să creadă că Roxelana era de fapt o vrăjitoare nemaivăzută, căci nimeni altcineva nu l-ar fi putut subjuga pe cel mai grandios sultan. Până şi europenii ajunseseră să creadă acest lucru pe baza rapoartelor trimise de ambasadorii occidentali la Înalta Poartă.
În anul 1554, Johann Busbek, ambasadorul austriac, nota în scrierile sale că a fost informat despre nişte femei misterioase venite la Istanbul pentru a-i vinte Roxelanei cranii de hiene, despre care se credea că pot fi folosite pe post de afrodisiace foarte puternice (!). „Dar niciuna dintre ele nu a vrut să-mi vândă măcar un singur os, motivând că erau destinate exclusiv sultanei Hurrem care vroia să-l facă pe sultan dependent de ea, iar oasele i-ar fi trebuit la fabricarea unor poţiuni magice”, adăuga convins ambasadorul.
Mulţi dintre supuşii săi turci erau siguri că sultanul lor era obedient Roxelanei deoarece aceasta îl ţinea sub magia şi vrăjile sale. Turcii erau convinşi că ea a fost cea care a orchestrat din umbră scandalurile care au dus la execuţia marelui vizir Ibrahim, cel mai bun prieten al sultanului, precum şi la execuţia lui Mustafa, unul dintre moştenitorii de drept ai tronului şi fiu al unei soţii mai vechi a sultanului.
Ctitoriţa cea blondă
În contrast total cu legea musulmană şi cu obiceiurile turceşti, Suleiman s-a căsătorit cu Hürrem, devenind singurul sultan din istoria medievală a Turciei care şi-a luat nevastă. Devotamentul sa pentru fosta sclavă ruteancă a continuat şi după moartea acesteia, după cum se observă din versurile pe care Suleiman i le-a închinat, sfâşiat de dor şi marcat de absenţa singurei femei pe care a iubit-o.
Cum Roxelana ajunsese o Haseki, titlu purtat doar de sultane, care semnifică literalmente, „femeie care aparţine doar sultanului”, ambiţioasa femeie a acumulat o avere uriaşă, din care a sponsorizat construirea a numeroase compexe arhitecturale atât în Istanbul, cât şi în Ierusalim, Ankara, Edirne, Mecca. În anul 1539, l-a rugat pe strălucitul arhitect Sinan Mimar să construiască un grup de clădiri care să includă o moschee, o medresă (institut de învăţământ superior musulman) şi o şcoală.
Complexul, denumit Haseki Kulliyesiwas, a fost ridicat în districtul Avrat Pazari din Istanbul şi poate fi vizitat şi în zilele noastre. În anul 1550, Hürrem a ordonat construirea în cadrul aceluiaşi complex a unui spital pentru femei, alături de o cantină socială. Totodată a mai cerut construirea unui mare hamam (baie publică), cu o secţiune pentru bărbaţi şi alta, evident, pentru femei. Clădirea este unică în cadrul hamamurilor din Istanbul.
Hürrem a fost o femeie care a ştiut dintotdeauna ce a vrut şi care a răzbit singură până la ţelul său final. A excelat în rolurile de soţie, confidentă şi consilier a celui mai puternic om al epocii. Personalitatea sa transpare foarte bine prin intermediul studierii corespondenţei pe care o avea cu Suleiman pe când acesta se afla plecat în numeroasele sale campanii militare. În scrisorile trimise, Hürrem relatează despre mersul lucrurilor la curte, intrigile din harem şi situaţia din sânul familiei, dar nu se sfieşte să-i trimită sultanului adevărate „liste de cumpărături”.
Într-una dinte scrisori Hürrem îi cere sultanului „ceva denumit cologne”, despre care auzise că ar fi popular la curţile europene! Se referea evident la parfumul produs în oraşul german Cologne.
Hürrem a fost prima femeie din istoria imperiului Otoman care şi-a stabilit reşedinţa în faimosul palat Topkapi, care fusese iniţial desemnat să fie centrul administrativ al Înaltei Porţi. Suleiman i-a susţinut toate proiectele şi i-a îndeplinit toate dorinţele. Cele mai frumoase tugras-uri (monograme imperiale) ale sultanului au decorat firmanele (edicte) prin care sponsoriza lucrările şi fundaţiile caritabile ale Roxelanei de odinioară.
Poemele sultanului, semnate de către acesta cu pseudonimul Muhibbi (iubit, sau prieten intim) demonstrează încă o dată dragostea şi devotamentul faţă de roaba care stăpânea inima celui mai puternic sultan. Hürrem a murit în anul 1558 şi, în timpul celor aproape cincizeci de ani în care a fost soţia lui Suleiman,i-a dăruit acestuia cinci fii şi o fiică.
Trei dintre băieţi au murit în timpul vieţii sale, iar ceilalţi doi s-au luptat până la moarte pentru tron, învingător fiind cel care avea să devină sultanul Selim Beţivul. Cea mai ilustră dintre toate progeniturile s-a dovedit a fi fiica sa, Mihrimah, care i-a moştenit inteligenţa, personalitatea magnetică, alături de interesul pentru protejarea şi susţinerea artei şi culturii.
 roxelana-003
Hürrem a fost îngropată într-un dom octogonal ridicat în cimitirul din spatele complexului Suleymaniye din Istanbul. În apropierea mormântului său se află un impresionant mausoleu ridicat în onoarea lui Suleiman, care murise de ciumă în anul 1566, pe când era într-o campanie militară în regatul Ungariei.
Astăzi doar păsările brăzdează cerul deasupra mormântului unde odihneşte cea care a intrat în istorie ca o Cenuşăreasă, dar a sfârşit ca una dintre cele mai ilustre şi influente femei din lume.
Sursa: DESCOPERĂ.RO

 

Categorii: inedit, istorie, Politica | Etichete: , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cea mai veche civilizație europeană a fost în România…


cucuteni-strip

Cea mai veche civilizație europeană a fost în România

Mai mult este una din cele mai vechi atestări din lume!

Un adevărat Eden egalitarian ar fi inflorit în partea central-estica a Europei acum aproximativ 7 000 ani. Savanții occidentali se declara fascinați de complexitatea și atributele străvechii culturi Cucuteni de pe teritoriul României. In prezent lumea științifică a ajuns să recunoască cultura Cucuteni drept prima civilizație a Europei.

Nu se poate ignora nici povestea  contestatelor „Plăcuțe de la Tărtăria”  care acum pot fi interpretate în altă cheie… Celebrele inscripţii de la Djemer-Nasr, Kis şi Uruk, de la Sumer, care-i determinaseră pe istorici să considere scrierea sumeriană drept cea mai veche de pe pământ, erau datate pe la 3300 i.H. Plăcuţele de lut ars descoperite de Nicolae Vlasa la Tărtăria, au fost datate, la rândul lor, prin diverse metode, la o vechime de aproximativ 7000 de ani, deci cu peste un mileniu mai “bătrâne” decât cele de la Sumer.

Așadar două areale cuprinse pe teritoriul României sunt posesoarele unor descoperiri arheologice de o importanță covârșitoare…

cultura_cucuteni2

Arheologii au denumit-o Cucuteni după satul cu același nume din apropierea Iasi-ului, unde în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii aparținând acestei culturi. Apoi urme ale civilizației Cucuteni s-au descoperit pe teritoriul Ucrainei lângă Kiev în anul 1897, unde a fost denumita Trypilia, ignorându-se cu buna știință că era vorba de una și aceeași civilizație Cucuteni, descoperită anterior în România.

cucuteni-muzeul de arta eneolitica piatra neamt 2
Artefactele sunt alcătuite din statuete de lut și vase din același material.
“Nici la ora actuala nu se cunoaște semnificația simbolurilor pictate pe vase, precum și rolul statuetelor care reprezinta forme umane și animale. Mai mult decât atât, nu cunoaștem cu exactitate modul cum acei oameni își tratau morții, în ciuda excavațiilor recente nu am descoperit nici un mormânt sau loc de cremație” declara Lăcrămioara Stratulat, director al Complexului Muzeal Național din Iași, în cadrul conferinței de presă premergatoare expoziției din Vatican.

cucteni_1
Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate așezările umane din Sumer și Egiptul Antic. Conform descoperirilor, oamenii culturii Cucuteni au fost primii care trăiau organizați în așezări mari. Aceste proto-orase de Cucuteni erau alcătuite din clădiri aranjate în cercuri concentrice. Cultura Cucuteni se întindea pe o suprafață de 350 000 kilometri pătrați, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei. Producțiile lor artistice erau dominate de linii repetate, cercuri și spirale care creau un efect de iluzie optică pe vasele care erau împodobite în acest mod unic.

ceramica-de-cucuteni-thumb-518-0-192
Nici una dintre statuetele antropomorfice descoperite nu prezintă trăsături grotești sau furioase. Rarele statuete masculine au fetele acoperite de măști, în timp ce statuetele feminine sunt au picioare lungi și zvelte, sunt grațioase, fără măști și prezintă tatuaje pe corp.
Nu exista statuete cu sclavi înlănțuiți sau figurine sacrificate, un semn clar al unei civilizații egalitariene și pacifiste, conform opiniilor istoricilor.
“Cunoașterea aprofundata a acestei culturi este foarte importanta…Suntem mândri că aici a apărut cea mai importantă si avansată cultură neolitică din întreaga lume” afirma Romeo Dumitrescu, președintele fundației Cucuteni pentru Mileniul trei, din București.

Si foarte probabil și prima scriere din lume… spunem noi!

Sursa : Discovery

Categorii: Actualitate, Arta, geografie, inedit, istorie | Etichete: , , , , , | 1 comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: