Cele mai vechi urme de paşi lăsate de om, se află într-o peşteră din România!


pasi

 

Urmele de paşi lăsate de oamenii preistorici în peştera Ciur-Izbuc din Munţii Apuseni sunt cele mai vechi de acest fel din Europa şi poate chiar din lume, spun cercetătorii.

Urmele au fost descoperite în 1965 şi iniţial fuseseră atribuite unei familii (bărbat, femeie şi copil) care ar fi trăit aici în urmă cu 10.000-15.000 de ani. Date recente sugerează însă că ele sunt mult mai vechi. Două oase de urs de peşteră găsite chiar sub aceste urme au fost datate cu carbon radioactiv şi datează de acum 36.5000 de ani, declară antropologul David Webb, de la Universitatea Kutztown din Pennsylvania.

Pentru că exploratorii şi turiştii au distrus o mare parte din cele 400 de urme, în prezent mai există doar 51, care indică prezenţa a 6 sau 7 oameni, printre care şi un copil.

Ei au intrat în peşteră după ce o inundaţie a depus pe podeaua ei un nisip mâlos, în care paşii au fost păstraţi.

Alte urme de acest fel găsite în Euopa au o vechime de doar 33.000 de ani.

cave-620x406

Un studiu anunţat în anul 2011, potrivit căruia urme de paşi vechi de 120.000 de ani au fost găsite în zona Engare Sero din Tanzania, nu a fost încă publicat, probabil din cauza datării greşite, crede Webb.

Studiul care anunţă importanta descoperire a fost publicat pe 7 iulie în American Journal of Physical Anthropology. La proiect au luat parte şi cercetătorii români Marius Robu, Oana Moldovan, Silviu Constantin, Bogdan Tomuș şi Ionel Neag.

 

sursa: Descoperă.ro

Categorii: Actualitate, inedit, istorie, Stiinta & Tehnica | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: