Porcul cu Omega 3…


Are nasul cârn, parul creț, blond sau roșcat, iar pe vremuri era crescut în toate gospodăriile din România pentru carnea sa gustoasa și săracă în grăsimi periculoase.

Rasa Mangáliță provine din suinele primitive europene de talie mare, cu părul lung și creț (din Balcani), infuzată cu unele rase de origine asiatică aduse de către romani în Europa. Este o rasă specializată pentru producția de carne și grăsime și are cinci varietăți: blondă, roșie, neagră, cu abdomen de rândunică și bariș. în țara noastră se crește de peste 160 de ani, iar după alți autori de cca. 200 de ani (din anul 1803). Se crește în efective reduse, în gospodăriile populației, dar și în unități private de dimensiuni mai mari, din vestul și centrul țării și mai rar în sud (Tulcea). Sunt animale de talie mare, cu corpul relativ scurt, dar adânc. Corpul este acoperit cu păr ondulat sau creț (prevăzut și cu subpăr). Capul este relativ mic, cu urechi potrivit de mari și semiblegi. Gâtul este scurt, gros și musculos. Trunchiul este masiv, cu aspect de butoi (linia spinării ușor convexă, iar cea a abdomenului lăsată). Șuncile posterioare sunt slab dezvoltate. Prolificitatea este redusă, între 5-6 purcei la fătare, iar scroafele pe lângă capacitatea de alăptare slabă, prezintă un instinct matern slab conturat. Este o rasă semiprecoce, însă carcasele sunt cele mai corespunzătoare pentru prepararea salamului de Sibiu. Rețeta originala era bazata pe carne provenita din sacrificarea scroafelor din rasa Mangáliță.  Nu este pretențioasă la hrană, mulțumindu-se cu pășunea, unele fructe de pădure dar reacționând pozitiv la suplimentarea hranei cu concentrate. Varietatea blondă posedă un grad ceva mai ridicat de ameliorare, față de celelalte varietăți. A fost mult apreciată de localnici pentru calitatea cărnii și în special a slăninei, iar în multe zone este crescuta în regim semi-sălbatic.

Si totuși, rasa a fost în declin aproape 50 de ani. Autoritățile comuniste considerau că dă prea putina carne comparativ cu alte rase importate. De pilda, un porc din rasa York, Landrace ori Marele Alb ajunge la 100 de kilograme în doar o jumătate de an în timp ce al nostru în 15 luni. Si totuși, noile tendințe în agricultură i-au făcut pe multi fermieri să se întoarcă la aceasta delicatesă. Are o carne gustoasa, care se gătește cel mai bine cu ierburi aromate, la cuptor.

“Vrem să-i încurajăm pe ţărani să crească rasa Mangáliță. Am făcut analize şi am constatat că procentul de acizi graşi nesaturaţi din acestă carne ajunge la 70%, procent similar cu cel întâlnit în uleiul de măsline sau somon. (…) Profesorul Mencinicopschi a făcut recent un studiu pe acestă carne şi a ajuns la concluzia că este foarte indicată pentru cei care suferă de boli cardiovasculare. Colesterolul rău nu există în această carne, iar gustul se apropie de cel al cărnii de mistreţ. Din aceste motive, el poate fi consumat cu moderaţie chiar şi de către cei care, din motive medicale au trebuit să renunţe la porc, dar şi de către copiii peste doi ani. Colesterolul, rău pentru sănătate nu se găsește în aceasta carne, iar gustul sau este un adevărat regal gastronomic.

Studiile realizate de specialiștii din Ministerul Agriculturii au evidențiat că aceasta rasă nu se pretează creșterii în marile combinate, recomandând creșterea în ferme de dimensiuni mici/medii cu o capacitate de pană în 100 de capete.

 

 

 

 

 

Cunoscuta și ca „Wooly Pig”, datorită părului des și cârlionțat, rasa Mangáliță pare să atragă din ce în ce mai mult atenția întregiilumi. Datorita cărnii mai gustoase, aromate, parselate dar și mai sănătoase precum și a grăsimii de bună calitate aceasta este în prezent denumita și uleiul de măsline cu 4 picioare.

Ionuț Păun

Categorii: Actualitate, animale, inedit, Rețete de Crăciun, Sanatate | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: