Intoarcerea la „Tradiţional”


muzeul_satului_lib_00ca3358b3

Muzeul Satului din București găzduiește în perioada 30 mai – 16 iunie 2013 la Şura Bancu, de luni până duminică, între orele 9.00 – 19.00.o expoziție deosebită.

Evenimentul îşi propune redescoperirea tehnicilor tradiţionale de construire şi încurajarea utilizării materialelor naturale de construcţii folosind resurse locale, ecologice şi regenerabile.

Expoziţia cuprinde imagini reprezentând case naturale din întreaga lume, realizate atât prin tehnici tradiţionale specifice zonei în care se află, dar şi prin tehnici experimentate în ultimele decenii cu precădere în ţări ca Noua Zeelandă, Canada, Danemarca, SUA şi Marea Britanie. 

case din materiale traditionale 013

Acţiunea promovează o redefinire a standardelor de locuire şi propune o alternativă sănătoasă şi cu un impact minim asupra mediului la construcţiile convenţionale contemporane. Un obiectiv la fel de important este şi încurajarea vechilor meşteşuguri şi valorificarea lor în construcţii în armonie cu natura dar cu o estetică modernă şi un confort contemporan.

Sunt expuse de asemenea şi imagini din România, unde curentul caselor naturale a fost iniţiat de Ileana Mavrodin, cea care a construit prima casă de cob din ţară (Cobul este un material de construcţie rezultat din amestecul lutului cu nisip, paie, pământ și apa, dar care se deosebeşte de chirpici sau văiugă prin faptul că nu are forma prestabilită şi nu se pune în operă utilizând cofraje. Termenul nu are un echivalent în limba română).

case din materiale traditionale 017

Aceste modalități tradiționale de a construii, îmbinate cu tehnologii moderne, ușor de folosit, pot devenii o soluție eficientă pentru dezvoltarea spațiului satului romanesc și de ce nu a zonelor preorășenești. Utilizarea acestor materiale este atât de simpla încât și cei mici pot fi implicați în mici activități creative asa cum putem observa în imaginile surprinse la fata locului!

Ieftine, sănătoase și mult mai frumoase!

Mai multe informaţii puteţi găsi la: http://naturalhomes.org/ro sau pe pagina „facebook” Case Naturale: http://www.facebook.com/casenaturale.

Ionuț Păun

 

Categorii: Actualitate, Arta, inedit | Etichete: , , , , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: