Renault Alpine A110-50


Renault a prezentat primele imagini oficiale ale conceptului Alpine A110-50. Conceptul aniversar marchează 50 de ani de la debutul lui Alpine Berlinette.

Renault Alpine A110-50 Concept a debutat la Monaco la 50 de ani de la lansarea lui Alpine Berlinette. Conceptul aniversar A110-50 este vopsit într-o nuanţă nouă de albastru, o reinterpretare a celebrului ”Alpine Blue” şi este construit din fibră de carbon, având trăsături speciale care respectă stilul caracteristic al mărcii franţuzeşti. De construcţie s-au ocupat specialiştii de la Renault Sport Technologies, iar platforma este preluată direct de la Megane Trophy.

„Dezvoltarea acestui concept a fost o mare aventură. A fost un catalizator pentru creativitate. Vroiam să facem o interpretare modernă a lui Berlinette, care să fie actuală şi să înglobeze pasiunea Renault pentru motorsport. Am fost ghidaţi de inimile noastre şi de emoţii. Maşina este foarte rotunjită, la fel ca Berlinette, în timp ce exprimă cele trei cuvinte cheie ale noii noastre politici de design: simplu, senzual şi prietenos.”, a declarat Axel Breun, Concept and Show Car Director la Renault. Pe lângă Axel Breun, design-ul lui Alpine A110-50 a fost realizat de Yann Jarsalle, cei doi încercând să integreze atât liniile clasice de design, cât şi limbajul de design introdus de Laurens van den Acker pe conceptul DEZIR.

Interiorul conceptului Renault Alpine A110-50 include un scaun sport, centuri Sabelt, o cască Ruby şi numeroase sigle Renault Alpine. Întregul habitaclu este îmbrăcat în nuanţe atractive de albastru, iar bordul a fost aranjat pentru eficienţă maximă. Volanul incorporează un afişaj color care prezintă informaţiile cheie ale vehiculului, tehnologie preluată de la Formula Renault 3.5. Ampatamentul modelului, de 2.625 milimetri, a fost păstrat de la Megane Trophy, în timp ce ecartamentul este ceva mai mare, 1.680 milimetri pe faţă şi 1.690 milimetri pe spate.

Motorul lui Renault Alpine A110-50 este un V6 de 3.5 litri, bazat pe blocul Renault V4Y, care are 24 de supape şi dezvoltă 400 CP. Acesta are un carter semi-ud şi prezintă pistoane, biele, arbore cotit, axe cu came, arcuri de supape speciale şi un sistem de evacuare realizate special, diferite de cele folosite de modelele de serie Renault. Pentru performanţe maxime, motorul are o admisie aer din fibră de carbon, preluată de la Megane Trophy V6, iar galeria de admisie îşi primeşte aerul de la o priză montată pe plafon, element care lăţeşte banda de putere a motorului la toate turaţiile atinse. Transmisia lui Alpine A110-50 este o unitate secvenţială cu şase trepte care poate fi controlată prin padelele de pe volan. Transmisia este montată longitudinal în spatele motorului şi integrează un diferenţial cu alunecare limitată.

Ţinuta de drum este asigurată de jante din aliaj de 21 de inch, fixate cu un singur prezon cental, echipate cu anvelope Michelin de stradă. Pentru optimizarea performanţelor, modelul este echipat cu amortizoare Sachs reglabile, montate direct pe braţele inferioare, iar şoferul poate să seteze numeroşi alţi parametri. Modelul nu este echipat cu ABS, controlul tracţiunii sau ESP, scopul fiind acela de a oferi performanţe maxime pe circuit, fără interferenţe electronice. Sistemul de frânare este realizat din discuri de oţel de 356 milimetri pe faţă, respectiv 330 milimetri pe spate, echipate cu etriere cu şase, respectiv patru pistonaşe.

Fisa tehnica

Marca/Model/Versiune Renault Alpine A110-50 Concept
Lungime (mm) 4.330
Latime (mm) 1.961
Inaltime (mm) 1.230
Ampatament (mm) 2.625
Greutate (Kg) 880
Capacitate (cc) 3.498
Puterea maxima (CP/rpm) 400/7.200
Cuplu maxim (Nm/rpm) 422/6.200

Sursa: automarket.ro

Categorii: Actualitate, auto, inedit, istorie, Stiinta & Tehnica | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: