Cum se fac efectele speciale?


CUM A INCEPUT TOTUL?

Keying

Keying sau compositing este o metoda digitala prin care se impreuneaza, amesteca sau mixeaza doua fotograme. Acest effect se realizeaza prin inlatura unei parti a unei fotograme, o anumita culoare deobicei gerde sau albastru , cu scopul de a dezvalui ce se afla sub aceasta.

Se lucreaza pe doua sau mai multe straturi , in functie de cate elemente doresti de key-ezi. Se foloseste un ecran albastru intens, cat mai pur sau un verde prazuliu intrucat se regasesc cu dificultate si sunt culorile cele mai departate de culoarea pielii umane.Pe astfel de ecrane se filmeaza obiectul pe care doresti sa-l key-ezi.

Utilizare

Keying-ul este cel mai des folosit la jurnalele meteo, unde prezentatorul sta defapt in fata unui ecran(panza) verde sau albastru si harta este proiectata pe un strat inferior,harta fiind visibila numai dupa key-ere. Bineinteles ca daca prezentatorul poarta aceasi culoare cu ecranul hainele sale vor disparea si va ramane numai un capul cu palmele. Keying-ul mai este folosit si in cinematografie contribuind la crearea fundalurilor spectaculoase din filme precum 300 sau Avatar.

Cel mai cunoscut si des utilizat program este After Effects de la Adobe, mai sunt folosite si Motion cu Shake de la Apple sau Eyeon Fusionde la Eyeon Software.

Tipuri de keying

Exista mai multe tipuri de keying si anume:

Keyerea luma – se inlatura fie zonele intunecate fie cele prea luminoase sau chiar cele asemanatoare. Aceasta metoda este mai rar folosita , fiind utila daca vrem sa inlocuim un cer spraexpus de exemplu.

Chroma key– se inlatura doar o culoare cu toleranta ajustabila ( accepta nuante cu saturatie si luminozitate diferite), e mai sofisticat decat metoda prezentata mai sus,dar problema cu acesta metoda e ca are nevoie de : • un fundal foarte bine si uniform iluminat • un material cu o rezolutie mare si cat mai putin compresat pentru a avea rezultate bune.

Alpha key sau matte- este metoda cel cel mai des utilizata incat ofera si zone de transparenta gradata ce creaza margini mai netede si realiste obiectului sau personajului key-at. Asa s-a realizat si pelerina magica a lui Harry Potter, personajul purta un material verde sau albastru care apoi a fost key-at partial, cat sa ne dam seama ca e cinema acolo si totusi sa putem vedea prin el, in ideea ca este invizibil. Acest sistem foloseste un strat intre fundal (backgound) si ce vrem sa adaugam (foreground) , strat numit matte inversat si care determina ce sa se vada de deasupra sa. Intrucat matte-ul este alb negru la multiplicare orice pixel alb dispare si orice pixel negru ramane, iar ce este gri devine semitransparent. composit (matte xFG) ((1-matte) xBG)

Mai sunt valabile si unele plug-in uri sau efecte precum Spill supresor ,care inlatura reflexia verde sau albastra de pe ecran, sau Matte si Simple choker care ajusteaza marginile materialului key-at. Aceste effecte pot fi folosite pentru eventualele ajustari .

After Effects ofera mai multe variante de key-ere, insa cel care mi s-a parut mie cel mai bun e Keylight 1.2 , care desi e valabil in CS4 nu e produs de Adobe. Mai exista si plug-in ul Ultra pe care unii din domeniu il considera cel mai bun, insa nu am avut ocazia sa-l incerc.

Keylight 1.2 utilizeaza aphla key,iar pentru inceput selectezi (culoarea) verdele sau albastrul care trebuie eliminat ,dar iti pot ramane si zone semitransparente din ecran pe care nu le doresti. Asa ca vom merge sa alegem sa ne arate de la final result la status, care ne afiseaza o imagine tricolora a progresului: albul fiind partea perfect opaca, gri-semitransparent , iar negru-complet eliminat. In aceasta afisare vom ajusta nivelele imaginii, mergand la Matte screen si ajustand clip black si clip white astfel incat sa ramana numai obiectul pe care dorim sa-l key-am, adica acesta sa fie complet alb. Trebuie sa lasam si o margine subtire gri care este semitransparenta si care confera o trecere realista intra persoana sau obiectul key-at si fundal.

Putem deasemenea sa ajustam ulterior saturatia, culoarea si contrastul stratului cu chroma pentru a masca eventualele reflextii sau pixeli verzi ramasi.

Filmările pot fi făcute în spaţii special construite şi amenajate cunoscute sub denumirea de platouri de filmare (parte componentă a unui studio cinematografic) sau în natură, pe viu, în locaţii determinate de conţinutul secvenţelor impuse de scenariul regizoral.

Filmările pe platou pot fi sincrone, mute sau cu play-back.

Pentru efectuarea filmarilor sincrone, unde înregistrarea imaginii se face odată cu înregistrarea sunetului, platoul de filmare este tratat special din punct de vedere acustic şi izolat fonic de sursele de zgomot ambiente. Acest tip de filmare se mai cunoaşte ca filmare cu priză directă de sunet. Impune de asemeni funcţionarea silenţioasă a aparaturii de filmare, construire de decoruri cu anumite caracteristici acustice. La acest tip filmare pentru a permite punerea în sincron a imaginii cu sunetul aferent acesteia, se foloseşte un dispozitiv denumit “clachetă”. Acesta este un blat de lemn dreptunghiular care la partea inferioară are o bagheta de lemn mobilă; aceasta printr-un impuls brusc cu mâna va face un zgomot scurt. Pe ea este trecut titlul filmului, numărul de ordine al cadrului filmat conform scenariului regizoral şi numărul de ordine al variantei filmate (cunoscută sub denumirea de “dublă”), care ajută la indetificare la montaj a materialului filmat. Semnalul sonor produs la filmare prin mânuirea clachetei, fixat vizual pe imagine şi sonor pe banda magnetică, constituie reperul punerii în sincron a celor două benzi.

Filmările mute se fac atunci când condiţiile tehnice nu îndeplinesc condiţiile pentru priză directă sau atunci când protagonoştii trebuie dublaţi (în special la co-producţii). Şi în această situaţie se face o înregistrare, denumită “bandă-ghid”, care serveşte ca reper pentru operaţiunile ulterioare, de postsincronizare.

Filmările cu play-back se folosesc în special la filmele muzicale sau cu dansuri, unde acţiunea este în funcţie de  înregistrarea sonoră.

Deseori, studiourile au în imediata lor vecinătate terenuri amenajate ca platouri exterioare. Aici se construiesc decoruri, care uneori se folosesc la mai multe filme.  Prin butaforie se construiesc cetăţi antice, statui etc. Un avantaj al acestor amenajări este şi acela că în cazul unor intemperii, se poate trece la filmarea în interior. Iluminarea acestor platouri se face natural, uneori completată şi cu cea a refectoarelor sau cu ajutorul unor ecrane refectante numite blende. Aici pentru înregistrarea sunetului se foloseste sistemul cu bandă ghid. De menţionat că platoul exterior poate fi oricare locaţie exterioară: o piaţă a unui oraş, o localitate rurală, un sit istoric şi orice poate folosi în a reliefa cât mai bine scenariul regizoral şi a reduce cheltuielile de producţie. La filmările în natură se folosesc şi diferite efecte speciale ca cele pirotehnice, ceaţă, fum, praf.

Postsincronizarea dialogurilor, unde se caută sincronizarea înregistrării sunetului cu imaginea filmată, care este proiectată în faţa actorului. Se alcătuieşte o buclă de film cu secvenţa în care actorul dialoghează, se proiectează, iar acesta va căuta să rostească cuvintele în timpul mişcării buzelor din imaginea proiectată. (Acest procedeu se foloseşte şi la dublarea actorilor care dialoghează în altă limbă decât cea vorbită în ţara respectivă, în loc de traducerea prin inserturi. Are un mare inconvenient, acela că se pierde expresivitatea verbală a actorului.) Este un sistem greoi, cere multă muncă, însă rezultatele sunt deosebite pentru calitatea filmului. Se face în încăperi special amenajate, cu tratamente acustice bine puse la punct, cu aparatură de foarte bună calitate.

Postsincronizarea zgomotelor este o acţiune de introducere în banda sonoră a filmului de o diversitate de zgomote, corespunzătoare acţiunii sau evenimentelor conţinute de imaginea proiectată pe ecran. Unele sunt înregistrate odată cu filmarea, însă altele din varii mative nu sunt posibile. Atunci ele trebuie adăugate ulterior. Pot fi tunete, ciripit de păsărele, împuşcături, efecte speciale la filme SF etc.

Înregistrarea muzicii, care şi aceasta se adaugă unde cere acţiunea filmului. Ea trebuie să exprime diferite momente ale filmului, diferite stări sufleteşti ale personajului, punctări ale acţiunii.

Montajul filmului se face de către regizorcu ajutorul monteorului (montezei) de film, după scenariul regizoral, secvenţă cu secvenţă cu sunetul adecvat înregistrat pe bandă separat (uneori doar parţial mixat), astfel ca după ansamblare filmul să fie definitivat.

Aceasta tehnologie ajutată de formidabila acuratețe a detaliilor obținute prin scanarea 3 D va permite folosirea imaginii actorului în realizarea oricăror scene fără participarea fizica a acestuia.

SF…da în realizarea filmelor moderne!

Ionuț Păun

Categorii: Actualitate, Arta, Stiinta & Tehnica, Superfilmari | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: