eDrive…developed by BMW!


Denumirea eDrive marchează experienţa mobilităţii electrice de la BMW, caracterizată de oficialii mărcii prin”plăcere de condus unică şi emisii deosebit de mici”.

Cei de la BMW îşi justifică afirmaţiile prin faptul că întregul cuplu motor este disponibil chiar din momentul pornirii, iar acceleraţia se dezvoltă continuu (doar în cazul vehiculelor electrice) până la atingerea vitezei maxime. Sistemul eDrive de la BMW promite să se distingă prin sistemul său inteligent de gestiune a energiei şi prin configuraţia acumulatorului litiu-ion.

Începutul unei noi poveşti… BMW i8 Concept Spyder cu eDrive este un hibrid plug-in care se combină două surse diferite de putere și se utilizează avantajele specifice ale electromotorului şi ale motorului cu ardere internă pentru un efect optim. Decapotabila cu două locuri produce astfel performanţele unei maşini sport pure, dar consumul de combustibil este cel al unei maşini mici de cea mai noua generație.

Electromotorul de 96 kW (131 CP), aflat pe puntea faţă, acţionează în tandem cu un motor turbo pe benzină, cu trei cilindri, care dezvoltă 164 kW (223 CP) spre puntea spate. Ambele unităţi sunt dezvoltări interne ale BMW Group şi generează o putere totală a sistemului de 260 kW (354 CP) şi ating un cuplu maxim de 550 Nm. Aceste valori sunt suficiente pentru ca BMW i8 Concept Spyder să sprinteze de la 0 la 100 km/h în sub 5 secunde, pentru a ajunge la o viteză maximă, limitată electronic, de 250 km/h. În ciuda acestor performanţe, modelul cu două locuri consumă doar 3,0 litri de benzină per 100 kilometri în ciclul european de testare.

Electromotorul este alimentat cu energie de la un acumulator litiu-ion, care poate fi reîncărcat în mai puţin de două ore de la orice sursă casnică de curent electric. Acumulatorul de mare putere este localizat în tunelul energetic dintre modulele punţii faţă şi al punţii spate, astfel încât centrul de greutate al automobilului să fie situat cât mai jos posibil. Spaţiul economisit şi echilibrul realizat cu această construcţie şi cu alte componente ale transmisiei şi ale şasiului permit modelului sport cu două locuri să aibă o distribuţie ideală a maselor, 50:50.

Când acumulatorul este complet încărcat, BMW i8 Concept Spyder poate parcurge până la 30 de kilometri exclusiv în regim electric. Ca atare, departe de a avea un rol mai puţin important, electromotorul are o importanţă egală cu cea a motorului pe benzină. La nevoie, alternatorul de înaltă tensiune, conectat la motorul cu ardere internă, generează un plus de energie, care apoi este stocată în bateria hibrid. Prin această funcţie „Range extender” se poate mări autonomia de condus în mod electric.

O altă particularitate specială a BMW i8 Concept Spyder este capacitatea de a transmite puterea către puntea faţă, cea spate sau către toate roţile în acelaşi timp. Electronica inteligentă de control asigură disponibilitatea configuraţiei optime a transmisiei în funcţie de situaţie. Conducătorul poate vedea modul de condus activat şi poate monitoriza activitatea celor două surse de propulsie – totul pe afişajul de informare din cockpit. În plus, sistemele electronice asigură generarea maximă de energie la frânare sau la coborârea unei pante. Prin toate acestea, conducătorul se poate bucura la maximum, în orice moment, de performanţele dinamice, de o stabilitate direcţională fără egal şi de un consum şi emisii minime.

Micuța i3 este complet electrică, beneficiind de un motor cu o putere de 170 CP şi un cuplu de 250 Nm, ceea ce îi asigură de asemenea un comportament destul de agil, cu o acceleraţie de aproape 8 secunde. Motorul este alimentat de la baterii Li-Ion, acţionează puntea spate şi poate împinge maşina la o viteză maximă de 150 km/h. Bateria asigură o autonomie de până la 160 km, după o încărcare completă de 6 ore . Într-o singură oră se poate obţine o încărcare de 80%, adică peste 100 km autonomie.

Cele două concepte acoperă două segmente extrem de populare, segmentul city car, unde i3, cu o lungime de 3,84 metri, se află în media clasei, şi sport/coupe, în care se regăseşte i8, cu ale sale 2+2 locuri şi caracterisitici tehnice ultra sportive.

Ionuț Păun

Categorii: Actualitate, auto, Stiinta & Tehnica | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: